Case pitoreşti, unele ca de turtă dulce, miros de fân cosit, interioare cu dulapuri şi cufere de zestre pictate, camere cu miros de levănţică, mâncare „ca la mama acasă” sau „ca la bunica”, sunetul ciudat al cerbului care îşi cheamă consoarta, produse de artizanat de bun gust, pajişti întinse şi peisaje care îţi taie răsuflarea.
Nu, nu este un fragment dintr-o poveste, ci imaginile pe care le-am păstrat în memorie după ce am vizitat Sighişoara şi împrejurimile. Nu este nici o imagine idilică, este o realitate. Şi nu este singura. În cetatea medievală de la Sighişoara, se pare singura locuită din Europa, expozanţii de la Târgul meşterilor populari prezintă, fiecare, „realitatea” zonei de unde vin şi o fac cu atâta pricepere şi entuziasm încât Ministerul Turismului ar trebui să-i aibă în vedere atunci când promovează brandul de ţară.
Nimeni, nici cel mai grozav ghid sau pliant din lume, nu mi-a creat dorinţa de a vizita cât mai repede zona Horezu aşa cum a făcut-o un meşter popular din cetatea Sighişoara. Tot aşa cum menestrelul din cetate a reuşit să mă convingă, cu mult umor, să respect „legea locului, singura lege din România”, aceea de a nu încuraja cerşetoria dând bani cerşetorilor. Şi a făcut-o printr-un simplu „am zis” şi o bătaie de tobă, lucru pe care nici un politician, oricâte vorbe ar irosi pe sticlă, nu reuşeşte să-l facă. Am zis!
