Este ştiut faptul că România are una dintre cele mai masculinizate clase politice din Europa. Dintre membrii actualului Parlament, numai 11,5% sunt femei, procentaj care ne situează, din nou, pe penultimul loc în Uniunea Europeană (de data asta, înaintea Ungariei orbaniste – 10%).
La aceste alegeri, cel puţin la nivelul candidaturilor, stăm ceva mai bine: conform unui raport al Coaliţiei pentru Egalitate Gen („Femeile candidate în alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016“), 28% din candidaţii înscrişi sunt femei. Rămâne de văzut câte dintre acestea vor şi intra în viitorul Legislativ.
În Europa, echilibrarea reprezentării politice a genurilor este stimulată fie prin măsuri legislative, fie prin cote adoptate voluntar de către partide. În Belgia, Grecia, Polonia, Slovenia, Spania există prevederi conform cărora nu pot fi înscrise liste de partid care nu conţin o proporţie minimă (între 30% şi 40%) de reprezentare a fiecărui gen. În altele (Franţa, Republica Irlanda, Portugalia), nerespec-tarea cotelor de gen atrage după sine sancţiuni finan-ciare, adică reducerea subvenţiilor acordate partidelor. Se pare că acest tip de reglementare a fost mai eficient (de exemplu, în Irlanda a produs o creştere cu 40% a numărului parlamentarilor femei).
La noi s-a mimat respectarea recomandărilor UE prin introducerea unor prevederi în legile modificate în 2015. Astfel, în Legea finanţării partidelor se prevede (art. 18) că „pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei“. Textul este confuz şi nu ştiu să fi produs efecte până acum. Oricum, s-ar aplica unui număr foarte mic de partide, căci au drep-tul la subvenţie doar partidele care au intrat în Parlament.
În legea alegerilor parlamentare se prevede (art. 52) că „listele de candidaţi pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe, cu excepţia listelor care conţin un singur candidat“. Cu alte cuvinte, nu pot exista liste alcătuite exclusiv din persoane de acelaşi sex. Aplicarea acestui articol nu cred să aducă o îmbunătăţire substanţială a echilibrului de gen din Parlament, pentru că e destul de uşor de „fentat“ prin introducerea unei femei la coada listei, pe un loc neeligibil. De aceea scriam mai sus că la noi politicile de gen sunt, în materie electorală, doar mimate. Dar, dacă tot avem o lege, zic că ar fi bine să o aplicăm.
Coaliţia pentru Egalitate de Gen a sesizat că de fapt, articolul citat a fost ignorat în cazul a 19 liste înscrise de PMP, PER (câte 4 liste), ALDE, PRU, PRM (câte 3 liste), PNL şi USR (câte o listă). Organizaţia a sesizat Biroul Electoral Central, care a răspuns că sesizarea e întemeiată, legea a fost încălcată, dar că nu mai e nimic de făcut întrucât a expirat termenul de contestare (48 de ore) şi că, oricum, responsabilitatea aparţine birourilor de circumscripţie (judeţene).
Bun, termenul de contestare a trecut, dar ce au păzit membrii birourilor electorale judeţene, care aveau obligaţia să examineze „respectarea condiţiilor legale privind exercitarea dreptului de a fi ales, respectarea condiţiilor de fond şi de formă ale listei susţinătorilor, înregistrând candidaturile care îndeplinesc aceste condiţii sau respingând înregistrarea celor care nu îndeplinesc condiţiile legale“? De ce avem în fiecare birou câte 3 judecători şi un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente, dacă nu-s în stare să observe o încăl-care atât de flagrantă a legii?
Nu este prima oară când birourile electorale de circumscripţie nu îşi îndeplinesc misiunea principală – aceea de a veghea la respectarea legii în desfăşurarea procesului electoral. La alegerile locale din iunie au fost înscrise sute de candidaturi ale unor persoane care nu aveau vârsta prevăzută de lege. Poate că ar fi cazul ca Autoritatea Electorală Permanentă să instruiască şi să examineze judecătorii şi propriii reprezentanţi înainte de a permite numirea lor în birourile electorale, aşa cum face cu preşedinţii şi vicepreşedinţii secţiilor de votare. Până atunci, după ce că avem legi care doar mimează politicile publice, interpreţii mai sunt şi lipsiţi de talent.