2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialLegătura dintre agricultura românească și cea din Ecuador

Legătura dintre agricultura românească și cea din Ecuador

Datele oficiale ale Comisiei Europene arată că România are cel mai scăzut randament în agricultură din UE.

Agricultura, construcţiile şi scăderea drastică a investiţiilor publice şi private au frânat creşterea economică atât în al doilea trimestru, cât şi în primele şase luni ale anului, România intrând în recesiune tehnică. Însă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, este optimist, declarând că  avem șanse să încheiem anul cu un excedent al balanței comerciale cu produse agroalimentare.

„Pe primele șase luni suntem în continuare campioni la exportul de porumb dar, încă odată, este vorba de materie primă și nu de producție procesată. În primele șase luni am exportat produse agroalimentare cu 200 de milioane de euro mai mult decât în primele șase luni din 2013, iar producția din acest an se anunță cel puțin la fel de bună ca și cea din 2013”, a spus Daniel Constantin.

Însă, producătorii agricoli îl contrazic. „Declaraţia ministrului Constantin este una politică, pur electorală. Cărţile sunt făcute. Poate anul viitor să tragem lozul câştigător. Deşi am avut o producţie agricolă mai mare decât în 2013, încasările sunt mai mici, iar asta se reflectă în final şi în PIB.  Acest lucru este din cauza preţurilor mici de achiziţie. Este clar că anul acesta ponderea în PIB a agriculturii este în scădere”, susţine Laurenţiu Baciu, președintele Ligii Asociației Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Acesta menţionează un raport al Comisiei Europene din care rezultă că ţara noastră are cel mai scăzut randament în agricultură din UE. De exemplu, la porumb, Olanda are un randament de 13.000 kg/ha, iar noi avem 4.400. Iar la grâu Irlanda produce 9.800 de kg la ha, în timp de România doar 3.600 de kg la ha. Care este cauza?

„Problemele sunt multiple, pornind de la lipsa modernizării fermelor şi până la slaba pregătire profesională în acest domeniu. Toţi s-au apucat să facă agricultură. Acolo unde se lucrează cu specialişti rezultatele sunt pe măsură. Fiindcă agricultura performantă este o ştiinţă ca oricare alta. Iar randamentul slab îi împinge pe cei care practică o astfel de agricultură să facă evaziune fiscală pentru a putea supravieţui”, conchide Baciu. 

Producţie în creştere, 
venituri în scădere 

Ștefan Poenaru, președintele Asociației Fermierilor din România (AFR), arată că veniturile realizate de fermieri au scăzut faţă de anul trecut fiindcă preţul cerealelor este cel mai mic din ultimii cinci ani. „Acest lucru este cauzat de comportamentul de monopol al marilor traderi de cereale, care sunt mari companii străine.
Ministerul Agriculturii a desfiinţat, în mai 2013, mecanismul prin care putea interveni în astfel de situaţii. Este vorba despre certificatul de depozit, instrument ce absorbea o cantitate mare de cereale în perioada în care oferta depăşea cererea. În lunile iulie-august piaţa este suprasaturată cu cereale, iar producătorii sunt obligaţi să vândă la un preţ mic pentru a-şi plăti creditele, astfel încât în toamnă să poată să înceapă un nou an agricol”, afirmă Poenaru.

În opinia lui Ştefan Pădure, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, principala problemă este legată de structura exporturilor agroalimentare. „Balanţa este dezechilibrată pentru că avem importuri mai mari de produse cu valoare adăugată şi exporturi de materii prime brute. Diferenţa dintre România şi Ecuador este că noi exportăm grâu şi porumb, iar ei banane. Ar trebui să punem accent pe produsele cu valoare adăugată, cum ar fi produsele bio, cele cu certificat de origine etc. De aceea considerăm că sunt necesare nu atât investiţii în infrastructură, ci în programe de promovare. Din păcate, Ministerul Agriculturii nu are un buget care să susţină promovarea industriei agroalimentare. Nu putem să ne bazăm exporturile doar pe comerţul cu grâu şi porumb şi să avem ca principal partener Africa”, consideră Pădure.
 
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România a exportat produse agroalimentare în valoare totală de 2,03 miliarde de euro în primul semestru din acest an, în creștere cu aproape 10% (180,9 milioane de euro) față de aceeași perioadă din 2013, în timp ce importurile, totalizând 2,32 miliarde de euro, au depășit cu 1,1% (25,7 milioane de euro) valoarea înregistrată în semestrul I din 2013. Pe de altă parte, din datele INS rezultă că, în primul semestru, agricultura, silvicultura şi pescuitul au avut o contribuţie negativă la creşterea PIB-ului (-0,1%) din cauza scăderii volumului de activitate cu 4,8%.    

Cele mai citite

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă