Alianța Medicilor este categoric „împotriva legalizării șpăgii“ în sistemul de sănătate. Medicii militează pentru salarii decente, condiții de muncă, finanțarea sistemului și eliminarea acestei practici umilitoare, atât pentru medic, cât și pentru pacient.
Premierul Victor Ponta i-a cerut, marţi, ministrului Justiţiei să elaboreze un proiect de lege care să elimine răspunderea penală a personalului din sistemul sanitar în cazul în care contribuţiile primite de la pacienţi nu sunt condiţionate, sunt oferite post-tratament şi sunt fiscalizate. El a explicat că acele “contribuţii suplimentare” pe care pacienţii vor să le dea medicului şi asistentului care i-au tratat trebuie să îndeplinească trei condiţii, cumulativ: să nu fie condiţionate de către medic şi asistent, să fie primite după îndeplinirea actului medical şi să fie declarate, în aşa fel încât ele să poată fi impozitate.
Această propunere a premierului a stârnit numeroase critici din partea medicilor, care, din contră, doresc eliminarea acestei practici umilitoare, nu legalizarea ei.
„Suntem pur și simplu scandalizați de desconsiderarea pe care Guvernul o arată nu doar față de medici, dar și față de pacienți prin încercarea de a legaliza șpaga dată doctorului. În nici o țară civilizată un pacient nu dă o «atenție» medicului. Este inadmisibil ca într-o Românie modernă să se mai vorbească despre un act medical în termeni de dare de mită, şpagă sau plic, ori legalizarea acestor fapte”, se arată în comunicatul Alianţei Medicilor.
Întrebat de Rl cât ar însemna un salariu decent pentru un medic, care să fie un stimulent puternic pentru eliminarea șpăgii din sistem, medicul chirurg Dan Dumitrescu a răspuns că importanța muncii lui ar trebui echivalată cu cea a unui magistrat. “Așa cum un judecător are puterea să decidă destinul unui om și să-l trimită la închisoare, așa și viața unui pacient este uneori în mâna unui doctor. Un salariu de 2.000 de euro ar fi unul decent, ca să elimini șpaga din sistem’’, a explicat medicul chirurg Dan Dumitrescu, membru al Alianței Medicilor. Dumitrescu a mai spus că breasla este extrem de divizată și din cauza aceasta este greu să se ajungă la proteste în stradă ca să-și ceară mai eficient drepturile.
Șpaga este considerată infracțiune
Dezbaterea este controversată, pentru că, din punct de vedere penal, mita (șpaga) este considerată infracțiune și pedepsite atât în sistemul de stat, cât și în cel privat.
„Este o falsă dezbatere includerea medicilor în categoria funcționarilor publici. Ei sunt considerați funcționari doar în sens penal, nu administrativ. Potrivit Codului Penal, șpaga este considerată o infracțiune și pedepsită atât în sistemul privat, cât și în cel public. Așadar, în orice direcție ar merge dezbaterea, șpaga va rămâne o infracțiune. Soluțiile sunt creșterea salariilor și gestionarea mai eficientă a banilor din sistem“, a declarat pentru Rl expertul anticorupție Laura Ștefan.
Alianța Medicilor cere modernizarea sistemului sanitar, iar în cadrul acestui proces de modernizare să se rezolve și problema salarizării.
Victor Ponta a anunțat că noile prevederi vor fi cuprinse într-un proiect de lege care va fi elaborat de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, împreună cu reprezentanţii sistemului sanitar, urmând ca săptămâna viitoare iniţiativa legislativă să fie trimisă Parlamentului.
Reamintim că, marţi, Guvernul a anunţat creşterea cu 25% a salariilor personalului sanitar.
Experimentul de la Slobozia
Ideea donației legalizate a fost pusă în practică acum câțiva ani în Spitalul de Urgențe din Slobozia. Potrivit unui articol din presa centrală din 2013, spitalul primea donații sau sponsorizări din partea unui pacienți, pentru care primeau chitanță. Medicii oferau consultații și după program, iar bolnavii nu dădeau șpagă, ci primeau chitanță pentru toate serviciile sau materialele medicale de care beneficiau.