O economie tânără poate creşte susţinut chiar şi când face greşeli sau poate creşte spectaculos dacă are un plan coerent. Singura condiţie este ca greşelile să nu fie monstruoase iar planul să aibă o minimă legătură cu realitatea.
Aceasta este concluzia care se poate desprinde din experienţa ţărilor baltice, care în urmă cu doi ani erau aveau cele mai catastrofale căderi economice din europa iar acum au monopolizat podiumul creşterilor.
Lituania, Letonia şi Estonia au căzut cu 14 până la 18%, iar de un an cresc cu ritmuri de 5 până la 8% şi în curând vor recupera pierderea provocată de criză. Spre deosebire de Polonia, care reuşise să se consolideze economic şi care nu a intrat deloc în recesiune, cele trei ţări baltice au avut probleme similare României. Băncile au creditat ignorând riscurile, preţurile în imobiliare au crescut mult peste fundamentele economice iar cheltuielile publice au fost scăpate de sub control.
Totuşi, deznodămintele sunt complet diferite. Polonia n-a intrat deloc în recesiune, ţările baltice încep să recupereze căderea, în schimb România încă staţionează pe fundul prăpastiei.
Experienţa acestei recesiuni arată că nu există o reţetă pentru redresare, ci doar conjuncturi şi decizii care împreună se pot dovedi de ajutor. Polonia şi-a permis să reducă taxele chiar de la începutul crizei în timp ce România a făcut exact opusul, cu o mărire de peste 3 puncte a CAS. Balticii au avut o abordare intermediară, cu uşoare creşteri de taxe dar şi cu o curbă de sacrificiu destul de dură pentru bugetari şi pensionari. Măsurile de austeritate au prelungit, în mod firesc, contracţia economică, însă faptul că balticii le-au luat din timp s-a dovedit până la urmă un avantaj.
Menţinerea parităţii valutare fixe faţă de euro a fost o altă decizie dificilă a balticilor. Iniţial, ea a forţat ajustarea mai severă a economiei, iar efectele pozitive au apărut abia mai târziu. Avantajul acum este că fluxurile de capital au rămas interesate de cele trei ţări iar acum băncile au recăpătat curajul de-a da credite. Letonia chiar a ajuns să testeze extrema opusă, a unei creşteri bazată excesiv pe împrumuturi, consum şi construcţii, la fel ca înainte de criză.
Există şi factori necontrolabili care au ajutat ţările baltice. Revenirea economică pentrecută la nivelul UE în 2010 a dus la creşterea exporturilor, fenomen care s-a întâmplat de altfel şi în România. Un nivel susţinut al exporturilor este absolut necesar pentru a susţine nevoile de capital ale ţărilor emergente, însă nu este suficient. Pentru Letonia, de exemplu, ţară rămasă în urma plutonului la competitivitate economică şi sănătate fiscală, creşterea bazată exclusiv pe exporturi reprezintă o adevărată vulnerabilitate. Dacă Europa reintră în recesiune, ţara va fi din nou lovită cel mai dur.
Cea mai importantă lecţie vine însă din partea măsurilor active de stimulare a economiei. Estonia, vedeta grupului şi ţară care de anul acesta a reuşit să treacă la euro, a folosit criza pentru a intra în topul mondial al disciplinei fiscale. De asemenea, estonienii s-u descurcat admirabil la absorbţia fondurilor europene şi nu s-au mulţumit cu atât. Au folosit banii în mod concertat pentru dezvoltarea energiei verzi şi a locuinţelor ecologice, lucru care a atras şi mai mulţi bani, din partea investitorilor privaţi.
În acest timp, România este îngrijorată că prea multe parcuri eoliene cer autorizaţie în loc să caute soluţii pentru a le prelua în sistem. Pentru România, soluţia ca europa să o tragă afară din criză nu mai este valabilă, iar varianta că în timp lucrurile se vor rezolva de la sine devine din ce în ce mai improbabilă. Singura cale rămasă este şi cea mai grea: modelul estonian, cu maximum de muncă şi minimum de erori neforţate.
Citeşte şi [Cum au ajuns “tigrii baltici” de la coadă în fruntea Europei]
