Pentru Ziua Naţională a Franţei, sărbătorită ieri, am avut şansa ca Excelenţa Sa, Henri Paul, Ambasadorul Franţei în România să îmi acorde un interviu în ambianţa superbă pe care o oferă clădirea din centrul Bucureştiului care adăposteşte Ambasada Franţei. Prilej şi de o mică discuţie privind cum s-a realizat decorarea acesteia.
Mai fusesem în Ambasada Franţei la Bucureşti în urmă cu câţiva ani. Am admirat atunci decorul impresionant stil „palat” şi am fost mândru că o casă din Bucureşti se pretase la o ambientare de acest tip. Îmi aduc şi acum aminte de modul în care fuseseră evidenţiate, prin vopsire şi culoare, tăbliile uşilor, de candelabre, de tapiţerii, de vitrinele şi mobilierul Louis XV. Aşteptam cu mare interes reîntâlnirea cu acest décor specific franţuzesc şi pe care îl mai puteai întâlni doar în filme sau acasă la el, în Franţa.
La intrare, însă am fost uluit. Decorul pe care îl ştiam dispăruse, dar uluiala nu era din această cauză, ci din cea a fascinaţiei oferite de prospeţimea celui nou, deşi în aceeaşi clădire, cu totul din alt film: „altă viaţă, alt parfum de tei”. Am fost extrem de plăcut surprins de forţa şi energia pozitivă pe care o emană noul şi modernul décor, de imaginaţia de care designerul a dat dovadă în alegerea culorilor vibrante şi combinarea lor. Nu este de mirare că prima întrebare din cadrul interviului a fost legată de amenajarea şi decorarea interiorului.
„Spiritul de iniţiativă este cel care caracterizează în primul rând pe francezi. Dorim deasemenea impunerea stilului şi calităţii franţuzeşti. De aceea, am profitat de faptul că urma să facem câteva reparaţii la imobil şi am luat decizia să refacem în totalitate decorul de interior”, ne-a spus Domnul Henri Paul.
„Dar, bineînţeles, se simte mâna designerilor şi meseriaşilor francezi în ceea ce priveşte finisările”, am continuat eu.
„Nicidecum, absolut toate ideile de decorare au provenit de la personalul din Ambasadă, iar lucrările au fost realizate numai cu lucrători români” (!!!), a răspuns Ambasadorul.
Am înţeles mult mai bine de ce rafinamentul şi termenul de reinventare sunt atât de familiare în Franţa, unde sună şi atât de bine: revisiter.
Cred că fotografiile alăturate exprimă foarte bine ideile folosite în această ambientare: nu este o rupere totală de trecut, piesele vechi de mobilier şi accesoriile, însă, se combină perfect cu cele noi, inclusiv de tip IKEA. Este un aer de lucrativ dar relaxat în acelaşi timp, însă, cu o puternică încărcătură culturală. Pianul precum şi numeroasele opere de artă, unele foarte moderne, imprimă această notă. Tablourile sunt cumpărate de către Statul Francez pentru încurajarea artelor şi ele servesc la decorarea unor clădiri administrative, culturale etc. cum este şi cazul ambasadei.
