17.5 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecial”Las Vegas-ul” din Balcani, realizat de investitori chinezi

”Las Vegas-ul” din Balcani, realizat de investitori chinezi

Un teren de golf dintr-un sat de la periferia capitalei bulgare ar putea fi transformat într-unul dintre cele mai moderne şi variate complexuri de divertisment din Balcani. Ambițiosul proiect turistic va fi realizat de investitori din Hong Kong care intenţionează să înceapă lucrările în primăvară, informează B1 Tv.

Construcția „Las Vegas-ului” bulgăresc ar trebui să înceapă cel târziu în mai, iar investiţia este estimată la peste 1,6 miliarde de leva (800.000.000 de euro), conform Novinite.

Complexul se va afla la aproximativ 20 de kilometri de capitală şi va pune la dispoziţia turiştilor hoteluri de lux, cazinouri, un parc acvatic, un mall, un centru sportiv, precum şi alte atracţii. 

Al doilea proiect ca amploare este Destination Rila, o megastaţiune de schi situată în munţii Rila din sud-vestul Bulgariei care se va întinde pe o suprafaţă de 5.500 de hectare. Valoarea proiectului, un joint-venture francezo-bulgar, este estimată la 600.000.000 euro.

De asemenea, un fond de investiţii din Rusia intenţionează să construiască un centru de reabilitare în Separeva Banya, un oraş din sud-vestul Bulgariei situat la poalele munţilor Rila, care va putea trata până la 2.000 de pacienţi pe zi. Costurile proiectului sunt estimate la 75 de milioane de leva (38 milioane euro). 

Cele mai citite

Germania, Franța și alte state UE fac eforturi pentru a accelera întoarcerea migranților în țările lor

Șaptesprezece țări europene au cerut Comisiei Europene să înăsprească regulile UE privind returnarea migranților ilegali în țările lor de origine Scrisoarea către Comisia Europeană a...

19 candidaturi au fost respinse la alegerile prezidențiale. Doi candidați au fost respinși

Până în prezent, pentru alegerile prezidențiale din 2024 din România, au fost depuse 19 candidaturi, dintre care doar 7 au fost validate de Biroul...

Cod portocaliu și risc de viituri pe mai multe bazine hidrografice

Din această seară, de la ora 18:00 și până luni, la ora 10:00, este cod portocaliu pe râuri din bazinele Siret şi Prut  Hidrologii anunţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă