Angajaţii Centrului de Cercetări Biologice din Jibou au început înmulţirea artificială a lalelelor pestriţe, pentru a contribui la salvarea speciei.
Angajaţii Centrului de Cercetări Biologice din Jibou au început un program care vizează înmulţirea lalelelor pestriţe în condiţii de laborator. Acest program ar urma să contribuie la salvarea acestei specii ameninţate, înscrisă deja în Cartea Roşie a speciilor aflate în pericol. Potrivit reprezentanţilor Centrului, ”spre surpriza tuturor, lalelele pestriţe au fost găsite nu doar în ariile protejate special instituite pentru a asigura protecţia lor, ci şi în flora spontană din apropierea rezervaţiei de la Racâş-Hida”.
Această rezervaţie naturală a fost creată pentru a proteja o altă specie aflată în pericol de dispariţie, narcisa sălbatică. Cu ajutorul plantelor recoltate de biologi din flora spontană, lalelele pestriţe vor fi înmulţite şi replantate.
Laleaua pestriţă este cunoscută pentru petele sale de mov şi de alb, care amintesc de desenul unei table de şah. Ca urmare a aspectului său neobişnuit, oamenii din popor au botezat această floare cu numele de bibilică, pentru că petalele lalelei pestriţe amintesc de penajul acestei păsări de curte.
O legendă frumoasă spune că floarea ar fi fost descoperită în Antichitate de prinţesa Daria, fiica lui Darius, împăratul Persiei, care şi-ar fi dăruit toate florile din grădină pentru a primi un fir de lalea pestriţă. Această legendă a dat un alt nume popular pentru laleaua pestriţă, ”Floarea de şah”.
În flora spontană din România, laleaua pestriţă poate fi întâlnită în zonele umede, de la marginea pădurilor. Biologii nu au reuşit să descifreze toate tainele acestei specii aflate în pericol, astfel că nu există cunoştinţe certe legate de originea acestei specii, ci doar ipoteze.
Una dintre ele spune că lalelele sunt originare din zona vechii Persii, de aceea această floare este reprezentată simbolic şi pe drapelul Iranului. Laleaua este simbolul mai multor populaţii cu origine asiatică, de la cele turcice până la maghiari.