Asociaţia Română de Acreditare RENAR a decis suspendarea acreditării laboratorului TBC al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea, conducerea unităţii intenţionând să renunţe definitiv la acesta.
Directorul SJU, Ion Popescu, a declarat că în timpul ultimului audit efectuat de Asociaţia de Acreditare din România RENAR, ca urmare a identificării unor termometre neetalonate, s-a decis suspendarea acreditării laboratorului TBC al unităţii până în martie 2012. „Neoficial, am fost înştiinţaţi că s-au supărat pe noi din cauză că nu am vrut să ne acredităm la RENAR şi laboratorul de analize care este mult mai mare.
Ca atare, a venit un auditor şi ne-a găsit o chichiţă. Noi am făcut în trei zile etalonarea aparaturii despre care ne-au sesizat, dar în continuare acreditarea laboratorului este suspendată”, a declarat directorul SJU, Ion Popescu. El a mai spus că lipsa acestei acreditări nu afectează sub nici o formă activitatea SJU, în condiţiile în care unele probe sunt trimise spre analiză la Bucureşti. „Eu mă gândesc să renunţ la această acreditare RENAR care nu contează, dar care ne costă câteva mii de euro pe an. În plus, auditorul din partea RENAR are diverse pretenţii, ca de exemplu să trimiţi maşina după el în Bucureşti. (…)
Noi vrem să facem ISO pe întregul spital şi am negociat ca acest standard de calitate să fie la un preţ de câteva mii de euro. Nu era productiv pentru noi să avem o etalonare şi pe întregul spital şi separat pe laborator. Avem în continuare dorinţa de a menţine această acreditare, cu atât mai mult cu cât problema găsită la audit s-a rezolvat”, a conchis directorul Ion Popescu. Conform Casei Judeţene pentru Asigurări de Sănătate, pentru laboratorul TBC din cadrul SJU nu există un contract de finanţare distinct, astfel că în continuare se vor putea efectua analizele în acest laborator, cu atât mai mult cu cât multe dintre ele se transmit la Bucureşti.