Greu de gasit un exemplu mai graitor decat cel al afacerii Verheugen in ceea ce priveste (ne)disponibilitatea oficialilor UE de a le da socoteala cetatenilor in numele carora actioneaza. Anul trecut, actualul comisar pentru Industrie si-a promovat amanta in bine remunerata pozitie de sefa a cabinetului sau, trecand astfel peste una din regulile fundamentale ale institutiei, care prevede ca un oficial nu poate avansa in functie o persoana de care il leaga o relatie personala stransa. Pana acum insa, reactia presedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, se rezuma la metoda "strut", inscriindu-se in categoria: "Criza? Care criza?".
Verheugen – lesne comparabil cu un "baron", doar ca "de UE" – continua sa mizeze pe sprijinul social-democratilor germani, din randurile carora provine, pentru a se mentine in functie. La randul sau, Barroso stie prea bine ca va avea nevoie de sustinerea germanilor in vederea obtinerii unui al doilea mandat in fruntea CE. Exista pana si voci care prorocesc un dezastru total: plecarea lui Verheugen s-ar solda neintarziat cu prabusirea guvernului de mare coalitie al cancelarului Merkel. Astfel, ambitiile personale ale unui inalt eurocrat si unele jocuri politice facute intr-un important stat al Uniunii conduc la limitarea transparentei indispensabil asteptate din partea Bruxelles-ului. Adrian Nastase descoperea cele doua fete ale UE inca la inceputurile guvernarii sale, asigurandu-si ca atare colegii ca nu au defel motive de teama din pricina Bruxelles-ului – precum reiese din stenogramele PSD din perioada 2003-2004. Consilierii pentru relatiile cu UE de la Kremlin ii vor fi atras in mod cert atentia lui Vladimir Putin asupra faptului ca scandalul Verheugen reprezinta o inopinata dovada ca Moscova are de-a face, in prezent, doar cu o gasca bine indopata, taman buna de rapus in momentul in care marele urs va fi reusit sa puna ambele labe pe sectorul energetic european.
Daca UE se vrea o entitate realmente capabila a le impune respect potentialilor ei adversari, atunci trebuia sa-l fi demis pe Verheugen de mult. Nu doar pe motivul drasticului nepotism afisat, ci in primul rand din cauza incompetentei crase dovedite in exercitarea functiilor sale. In 2004, fostul comisar pentru Extindere contribuia serios la esecul planului Annan pentru Cipru, expunand in consecinta zona Europei de Sud-Est unor potentiale tensiuni si amenintari. Este bine stiut ca Sudul (grecesc) al insulei trebuia sa adere la UE in urma unor intelegeri incheiate cu Nordul, controlat de Turcia din 1974. Presedintele Republicii Cipru, Tassos Papadopoulos, l-a inselat insa pe Verheugen, opunandu-se planului, astfel ca acesta a fost respins – in pofida votului majoritar favorabil al Nordului turcesc – chiar de cipriotii greci din Sud. Cu putin timp inainte de momentul referendumului, Verheugen declara ca doar cei in favoarea planului ONU vor avea parte si de recompense. Indolentii si naivii responsabili europeni, ale caror eforturi s-au limitat la a se increde orbeste in promisiunile unor sarlatani, s-au trezit complet bulversati, dovedind ca nu dispuneau de nici un plan alternativ. In decursul catorva zile, partea greceasca a insulei devenise membru deplin al UE, in timp ce populatia cipriota turca ramanea atat supusa embargoului comercial, cat si privata de ajutoarele UE promise. Dupa un asemenea fiasco, cariera oricarui politician s-ar fi incheiat numaidecat in majoritatea statelor nationale puternice, dar Verheugen dispunea atunci, in persoana fostului cancelar german Gerhard Schröder, de un protector cu certa pondere, drept care "sanctiunea" a constat finalmente, in decembrie 2004, din numirea sa in functia de comisar al Industriei. Intre timp, Schröder se prezinta drept neobosita portavoce a liderului de la Kremlin – dezonorantul rol acceptat de catre un om de stat occidental ramane singular chiar si in era dictatorilor antebelici. Cariera fostului sef de guvern si de partid lasa, desigur, loc de speculatii legate de viitorul lui Verheugen dupa incheierea, in 2008, a actualului mandat.
Bogdan Baltazar, fost presedinte de banca si in prezent director al unei companii de consultanta, a dat dovada de o mare acuitate privind carentele UE atunci cand l-a condamnat, in 2004, public pe Verheugen pentru a-si fi incheiat o vizita efectuata in Romania cu bagajele pline de tablouri. Intregul caz este edificator pentru debilitatea UE in materie de salvgardare a Europei in fata colapsului standardelor etice. Iar lipsa acestora din urma poate lesne constitui un prim pas facut in directia unei noi ere a autoritarismului.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
