Chiar daca si-au inceput mandatul cu denuntarea mostenirii Verheugen, Rehn si Frattini ajung si ei in situatia inconfortabila a comisarului german: de a fi girat pentru o Romanie care, trebuie sa o recunoastem, s-a dovedit nepregatita pentru aderarea de la 1 ianuarie 2007. Acum, opinia publica si politicieni din statele membre trag la raspundere Comisia Europeana, care a dat verde aderarii Romaniei.
Exista totusi diferente substantiale intre abordarile celor doua Comisii, Prodi si Barroso. Cu exceptia scurtului si intarziatului mandat la Justitie al lui Cristian Diaconescu, nici un fapt obiectiv de la Bucuresti nu ar fi justificat entuziasmul Comisiei Prodi, calendarul strict si optimist privind incheierea negocierilor, semnarea Tratatului si aderarea Romaniei. Teleghidat de Schröder, anticipand probabil si valul de euroscepticism provocat de extinderea din 2004, Verheugen a galopat cu ochii inchisi in negocierile cu Romania, pasand altor echipe de la Bruxelles si Bucuresti responsabilitatea indeplinirii reformelor angajate pe hartie. Spre deosebire de Verheugen, Rehn si-a manifestat de la bun inceput scepticismul si a cerut rezultate concrete. Frattini si-a folosit influenta, optimismul si charisma pentru a intari pozitia reformistilor si a-i pune in defensiva pe cei care li se opuneau. Aceasta abordare combinata a dosarului romanesc a reusit in sfarsit sa obtina reforme importante la Bucuresti in 2005 si 2006 si sa faca posibila aderarea.
Dar aderarea Romaniei a fost una conditionata de continuarea luptei anticoruptie, a reformelor justitiei si agriculturii. Iar sistemul postaderare gandit la Bruxelles sa asigure continuitatea acestor reforme si a luptei anticoruptie a inceput sa se naruie imediat dupa 1 ianuarie.
Esecul postaderare al Romaniei va fi, cu siguranta, studiat de Bruxelles la capitolul "lectii invatate", inaintea complicatei extinderi in Balcanii de Vest. Mecanismele de monitorizare si actiune timp de trei ani dupa aderare experimentate pe Romania si Bulgaria se dovedesc ineficiente. Ele ar putea da rezultate doar in cazul unor democratii consolidate, care transmit rapid semnale unei clase politice mai responsabile, ce tine cont de electorat, determinand corectarea din mers a derapajelor semnalate. Nu este cazul unei Romanii care parca a incremenit; a carei lege fundamentala, confuza si debila, creeaza un echilibru al santajului intre institutii, fara a oferi vreuneia, constitutional, posibilitatea indispensabilei optiuni de "reset" in caz de crize politice prelungite. De altfel, un blogger remarca recent ca, in lunile in care Romania se chinuieste sa tina alegerile europene convenite inca de anul trecut, au avut sau vor avea loc alegeri anticipate, neprevazute, in Ucraina, Polonia, Turcia, Grecia, poate chiar si in Marea Britanie, tocmai pentru transarea unor crize politice sau pentru consolidarea unor majoritati.
Cu gandul la viitoarele extinderi, UE trebuie sa gaseasca si mecanisme pentru intarirea pozitiei politicienilor reformisti, dar si pentru o mai importanta implicare a societatii civile. UE va intelege si ca nu poti face reforma justitiei, nici lupta impotriva coruptiei sau crimei organizate cu judecatori numiti dupa sistemul vechi, al santajului si recompenselor, care se bucura acum de cele mai avansate garantii oferite magistratilor din statele membre ale UE. Un astfel de hibrid foloseste pervers virtutile sistemului judecatoresc occidental pentru consolidarea si apararea defectelor si vulnerabilitatilor vechiului sistem comunist si poate deveni un aliat al marii coruptii, nu un judecator onest si curajos al acesteia.
Rehn si Frattini au supraevaluat influenta reformistilor si dorinta reala de reforme de la Bucuresti si au ramas in ofsaid. Politicienii reformisti, a caror actiune si credibilitate au fost invocate de Bruxelles in avizul favorabil dat aderarii, au fost spulberati de indata ce amenintarea cu clauza de salvgardare a devenit caduca. Un semn al neputintei Comisiei Europene este chiar prezenta stanjenitoare, dar tacuta a diplomatilor straini la sedintele CSM din ultima vreme. si noi ne-am amagit cand am crezut ca putem lasa in urma practicile si consecintele a 15 ani de proasta guvernare. Eram constienti, desigur, ca raul stapaneste in continuare teritorii intinse, dar credeam ca am reusit sa-l indiguim in 2005 si 2006. Nu a fost asa. Imediat dupa aderare, s-au revarsat vechii demoni ai coruptiei si delasarii. Acestia s-au dovedit mai puternici in 2007 si ne-au pus, deocamdata, la podea, ridicand semne de intrebare si in ceea ce priveste evaluarea Comisiei Europene.
Gelu Trandafir este publicist
