9.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialLa Ostrov s-a prabusit un sfert din comuna

La Ostrov s-a prabusit un sfert din comuna

Dupa ce viitura a nimicit mii de case si a lasat pe drumuri alte zeci de mii de persoane, in cursul sau catre varsare, joi dimineata Dunarea a rupt un alt dig in zona localitatii Ostrov, judetul Tulcea. In cateva ore valul de apa, scurs printr-o bresa de circa 80 de metri in digul de protectie inaintand cu viteza peste 1.800 de hectare de teren agricol, a ajuns pana la casele situate in marginea satului. Peste 135 de case erau pline de apa ieri, pana la ora 15.00, si 365 de oameni au luat drumul pribegiei prin rude si vecini. Soseaua ce leaga comuna Ostrov de Peceneaga, catre Braila, intr-o parte si Daieni catre Harsova, in capatul celalalt, este inundata pe portiuni de sute de metri, accesul facandu-se pe un drum ocolitor foarte anevoios, pe camp.

Viitura a venit noaptea

Din nou, si aici digul a cedat pe timpul noptii. Initial in bresa creata s-a incercat astuparea cu saci de pamant, dar forta grozava a apei nu a mai putut fi stavilita si Dunarea a muscat cu lacomie portiuni mari din margine, largind spartura la peste 80 de metri. Mii de metri cubi de apa pe secunda s-au scurs cu repeziciune pe terenul agricol apartinand oamenilor, insamantat si arat in totalitate, peste 1.800 de hectare de culturi fiind distruse anul acesta. Alarma sunase deja prin sat si oamenii stiau ca asta nu poate insemna decat o catastrofa peste satul lor. Dupa cum ii pusese in garda primarul cu cateva zile mai inainte, atunci cand suna alarma inseamna ca digul a cedat. Si oamenii au ascultat inmarmuriti sunetul sfasietor al sirenei. Si s-au apucat sa stranga repede de prin casa ce au apucat.

135 de case prabusite

Apa venita prin curtile satenilor a urcat cu repezeala pana la prag, apoi in odai, si repede pana la nivelul ferestrelor. Casele din chirpici nu au putut rezista infiltratiilor masive care transforma materialul din care sunt facute in noroi, la propriu, si au inceput sa se lase pe o parte, sub propria greutate, una cate una. Apoi sa cada. Satul este dispus in doua parti, una „la deal” dupa cum spun localnicii, altii „in vale”, adica in marginea terenului agricol, rezultat din indiguirile facute in urma cu peste 35 de ani. Nimeni nu a crezut ca Dunarea aflata in zare, la kilometri distanta, poate ajunge in casele lor. Si oamenii si-au facut aici peste 200 de case. Ieri la ora 14.30, 135 din ele erau cuprinse de ape. Alte peste 60 erau in asteptare. 365 de oameni fusesera evacuati. „Nimic din astea nu scapa”, ne-a declarat primarul, aratand peste toata zona. „Toate vor fi inundate, si cu siguranta si distruse de inundatie, in cel mai scurt timp, pentru ca nivelul va mai creste in urmatoarele ore cu circa 70 de centimetri. Nu putem decat sa prevenim oamenii sa-si scoata din case ce considera ca merita salvat. Cred ca se va ajunge la circa 600 de sinistrati aici la noi”

Exodul din Ostrov

Zeci de carute incarcate si tractoare cu remorcile pline cu mobila urca incet dealul. Oamenii care au casele mai sus nu se pot abtine sa verse o lacrima pentru consatenii lor loviti de soarta. Oamenii cara pe ulite, disperati de durere, ce au apucat, inainte ca locuintele lor sa se prabuseasca. Femeile batrane jelesc ca dupa mort cand vad cum satenii veniti in ajutor le scot de prin case ultimele lucruri, modeste, ca in satele tulcene: „Unde sa mergem noi acuma, ca am ramas pe drumuri, nu mai avem nimic! Cascioara noastra, pentru care am trudit o viata, a ramas acolo in apa si noi trebuie sa plecam unde vedem cu ochii!”.

Satenii salveaza tot ce pot

Disperati ca pierd tot ce au vazand cu ochii, oamenii incearca sa salveze tot ce pot. Dezmembreaza casele, scot tocurile de la usi si geamuri, sobele de teracota, sipcile de la gard, chiar si acoperisurile de tigla sau internita. Cara tot ce pot, cu carutele sau tractoarele din sat. Cei in curtile carora nu a intrat apa, dar sunt in pericol iminent, spera totusi ca se pot salva, asa ca au facut o bariera din saci cu pamant la poarta. Baranii spun ca desi au o varsta venerabila, nu au vazut asemenea inundatii de cand s-au nascut. „Nici inainte sa faca digul cel mare apa nu venea asa de multa. Ajungea pana la cativa metri de case poate, si se retragea in cateva zile. Acuma e ceva nemaivazut! N-am vazut de cand sunt. E mana lu' Dumnezeu aici, asta e sigur!”, se destanuie un batran descult, care pune de zor saci cu pamant pe langa gard. Pe ulite oamenii au bagat barcile pentru a mai ajunge la cele mai afectate case. Apa depaseste doi metri in unele locuri. Desi peretii sunt gata sa cada, unii vor sa mai salveze cate ceva. O barca a venit incarcata cu ghivece cu flori si o femeie le scoate plangand pe mal. Adica pe drum. Altii vin cu usi si ferestre recuperate cu greu. Totul reprezinta munca lor. Un caine a ramas izolat pe o insula de gunoaie si latra prelung a disperare. Nimeni nu mai are timp de el sa-l salveze. Din deal privelistea este dureroasa. Casele trosnesc si cad una dupa alta. Oamenii nu pot decat sa le petreaca cu privirea pana dispar sub apa.

Cele mai citite

România, în pragul unei crize economice: Fonduri europene în pericol și noi taxe așteptate

Mediul de afaceri își exprimă îngrijorarea, cu privire la măsurile fiscale preconizate pentru 2025 Liderii patronatelor avertizează că noile taxe vor fi anunțate, abia...

Victoria lui Trump este un apel final pentru progresiștii din Europa

Progresiștii din Europa se confruntă cu un moment decisiv: fie iau măsuri imediate și semnificative pentru a se implica în sprijinirea celor 12 milioane...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă