La Galeria Simeza este deschisa pana la mijlocul lunii septembrie o expozitie inedita de pictura si sculptura. Spun “inedita” deoarece alaturarea celor doi artisti mira. Despre cine este vorba? Otilia Bors, plasticiana tanara si foarte indrazneata in demersul ei pictural, se remarca prin lucrari de o factura oarecum cubista. “Dansatoarea”, “Cocheta”, “Ambasadoarea” – acestea sunt denumirile celor mai multe dintre lucrari care infatiseaza femei, sau asa suntem tentati sa credem ca ar fi, chiar daca nu suntem foarte siguri de aceasta, a caror figura este un adevarat mozaic din cauza felului in care obrajii, fruntea, barbia sunt taiate in diverse unghiuri, dupa cum trupul este supus aceleiasi viziuni rectangulare. Puternic colorate, lucrarile socheaza, si in orice caz il retin pe privitor mai mult ca de obicei. Ele sunt pictate fie pe carton, fie pe sticla, cu tuse groase.
La cealalta extrema se situeaza sculptorul Stelian Basca. Lucrarile sale de sculptura mica sunt un fel de schita a unui proiect lasat parca in mod intentionat nefinalizat. Statuete mici, fara brate, sau cu pieptul strapuns, lasa impresia unei umanitati ultragiate. In acelasi timp este evidenta si tendinta de regresiune spre un arhaism esentializat, astfel incat figura, dar si intreaga reprezentare a fiintei omenesti sa nu aiba importanta, ceea ce conteaza fiind sugestia, vectorul care anima creatia, dincolo de orice detaliu fizionomic. Aceasta preferinta spre arhaicitate pare sa se fixeze undeva la inceputurile crestinatatii, cand lacasele de cult nu aveau nimic din fala de mai tarziu. Totusi, oricat de precare ar fi aratat, ele isi indeplineau functia fiindca adaposteau altare din piatra, asa cum le si infatiseaza artistul. Altar si pecetar sunt cele doua elemente care apar frecvent in expozitia sa. Piatra cioplita, neslefuita, reda excelent ideea de inceput, a unui cult inca tanar in care duhul era mai puternic decat forma. Avem de-a face cu o suita de lucrari care isi cultiva voit modestia si par speriate de orice propunere emfatica. Tocmai din acest motiv sare in ochi contrastul dintre cei doi artisti. Pe de o parte ne confruntam cu un cubism agresiv, nestapanit, cu libertatea imaginatiei care sparge formele si le recompune dupa canonul obsesiv rectangular, de cealalta parte asistam la desfasurarea unei sensibilitati religioase care palpaie intr-un figurativ abia coagulat. Astfel, ceea ce e facut din piatra pare sa aiba mai multa delicatete decat ce e simpla culoare. O rasturnare curioasa, dar care particularizeaza expozitia.
