La acest sfârşit de săptămână, la Galaţi va fi pusă în funcţiune încălzirea în sistem centralizat, dar locatarii apartamentelor din 14 asociaţii de proprietari nu vor avea căldură în case decât dacă îşi vor plăti anticipat factura lunară pentru încălzire. Primăria avertiza recent că pentru a primi căldură, administratorii asociaţiilor datornice trebuie să se prezinte la Apaterm, pentru „plata de către asociaţie a unei sume reprezentând contravaloarea consumului de energie termică aferent lunii noiembrie 2013, calculat pe baza consumului similar înregistrat în anul calendaristic anterior”. Între timp nu s-a întâmplat mare lucru: „Doar un singur administrator a venit să încerce să negocieze, însă nu a făcut altceva decât să promită că va plăti”, a declarat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al primăriei.
Blocaj între Electrocentrale şi Apaterm
Energia termică este produsă de Electrocentrale SA Galaţi, care o livrează distribuitorului Apaterm, aflat în reorganizare judiciară, grosul datoriilor Apaterm fiind către Electrocentrale, care, la rândul său, are datorii către Romgaz. Electrocentrale nu poate produce energia termică în iarna 2013-2014, în condiţiile în care la 30 septembrie avea datorii de 124 milioane lei, din care 119,3 lei către furnizorii de combustibili. În adresa 13.366/08.10.2013 către Prefectura Galaţi, directorul Electrocentrale SA, Laurenţiu Graur, explica că datoriile Apaterm către Electrocentrale, sunt cifrate la 375,8 milioane lei, din care 334,9 lei datoria „istorică”, iar 34,6 milioane lei este cuantumul datoriilor Apaterm de la data deschiderii procedurii de insolvenţă până la 30.09.2013. Contravaloarea energiei termice livrate în luna septembrie a fost de 1,8 milioane lei. În datoriile Apaterm către Electrocentrale sunt incluse costurile combustibililor utilizaţi la producerea energiei termice. Din cuantumul datoriilor istorice din perioada ianuarie 2008-mai 2011, de 222,1 milioane lei, contravaloarea combustibilului utilizat era de 158,3 milioane lei. Electrocentrale are la Romgaz o datorie de 112,4 milioane lei, bani pe care i-ar plăti dacă ar încasa de la Apaterm contravaloarea combustibilor consumaţi pentru energia termică consumată în perioada 2008-2011, de 158,3 milioane lei. Numai că Electrocentrale nu mai poate încasa cele 158 de milioane, pentru că datoriile istorice ale Apaterm au fost anulate de instanţă.
Căldura, plătită cu 10 zile înainte
În blocajul în care s-a ajuns, singura şansă de distribuire a căldurii în sistem centralizat este plata anticipată. Cauţiunea a fost impusă de Romgaz în relaţia cu Electrocentrale şi va funcţiona şi în relaţia Electrocentrale-Apaterm. A fost încheiat între Electrocentrale şi Apaterm procesul verbal nr 13051/02.10.2013, prin care a fost stabilit mecanismul financiar pe baza unui angajament de plată ce va trebui respectat de Apaterm în relaţia cu Electrocentrale: „Pentru a putea furniza energie termică în regim de iarnă începând cu data de 1 noiembrie 2013, Electrocentrale SA solicită Apaterm SA Galaţi următoarele: angajament de plată pentru plata contravalorii curente a energiei termice livrate, necondiţionat de obligaţiile asumate prin planul de reorganizare”, se spune în procesul verbal. Angajamentul de plată va sta la baza Convenţiei de plată încheiate de Apaterm, Romgaz Mediaş şi Electrocentrale, garantul fiind primăria. Potrivit estimărilor, contravaloarea energiei termice livrate de Electrocentrale SA către Apaterm va fi următoarea: în noiembrie 8.083.000 lei, în decembrie 13.952.000 lei, în ianuarie 2014 suma de plată va fi de 14.050.000 lei, în februarie de 11.345.000 lei, iar în martie de 10.129 lei. Angajamentul de plată încheiat de Apaterm cu Electrocentrale, va prevedea plata în avans, cu 10 zile înaintea livrărilor la nivelul estimărilor lunare, iar la sfârşitul fiecărei luni calendaristice, în termen de 5 zile, plata eventualelor creanţe înregistrate de Apaterm către Electrocentrale, în baza cantităţii de energie termică livrate în cursul lunii respective.