Județul Constanța este principala putere economică din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, fiind urmat de Galați. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), citat de Agerpres, în primul trimestru al acestui an, producția industrială a județului Constanța a crescut cu 38%, fiind de aproape patru ori mai mare decât media de 10,1% înregistrată la nivel național.
Cifra de afaceri din industria constănțeană a înregistrat, la rândul său, o creștere cu mult peste media națională de 13,5%, aceasta fiind, în primul trimestru, de 43,7%. Sectoarele industriale cele mai dezvoltate la Constanța sunt construcțiile navale, industria alimentară, industria chimică și petrochimică, industria materialelor de construcții și industria textilă.
Un PIB de 8.258 euro pe locuitor
Acest trend se va menține și în cursul anului 2014, Constanța fiind creditată cu cea mai mare creștere din Regiunea Sud-Est. Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, PIB-ul judeţului Constanța va înregistra în 2014 o creștere de 2,3%, fiind urmat de Galați și Buzău, cu creșteri de 2,1%. În clasament urmează celelalte judeţe din regiune, Brăila (2,0%), Vrancea (1,8%) şi Tulcea (1,7%). PIB-ul Regiunii Sud-Est va înregistra în acest an o creştere cu 2,1% în raport cu 2013, această evoluţie fiind generată în principal de creşterea cu 6,1% a valorii adăugate din construcţii şi creşterii cu 3% a valorii adăugate din industrie, creşterea din servicii fiind de 1,7%. Când vine vorba de PIB-ul pe cap de locuitor, Constanţa conduce detaşat, cu 8.258 euro pe locuitor. Urmează Galaţiul, cu 5.026 euro/locuitor, urmat de Tulcea, cu 5.001 euro/locuitor, Buzău – 4.708 euro/locuitor, Brăila – 4.610 euro/locuitor şi Vrancea – 4.106 euro/locuitor. În cifre absolute, pentru PIB-ul regiunii este prognozată o valoare de 69.534 milioane de lei, cea mai importantă contribuţie la PIB-ul regiunii fiind generată de PIB-ul judeţului Constanţa, de 26.673 milioane lei, urmat de PIB-ul Galaţiului, de 13.441 milioane lei, în ierarhie urmând cele ale judeţelor Buzău (9.839 milioane lei), Brăila (7.141 milioane lei), Vrancea (7.106 milioane) şi Tulcea (5.333 milioane lei).
La Constanța, 4,1% din totalul firmelor românești
La sfârșitul lunii mai, numărul agenților economici activi era de 30.240, reprezentând un procent semnificativ, de 4,13%, din totalul celor înregistrați la nivel național, în bazele de date ale Oficiului Național al Registrului Comerțului. Peste 37,1% din acționarii sau asociații acestor agenți economici erau femei, iar 41,42% din aceștia aveau până în 39 de ani. În primele cinci luni ale anului, în județ au fost operate 1.705 înmatriculări de persoane fizice și juridice. De asemenea, 369 de societăți au intrat în insolvență, 446 au fost dizolvate și 1.498 radiate. Într-o statistică a numărului firmelor constănțene cu aport străin la capital primele locuri sunt deținute de Turcia, Germania, Italia, Siria, Grecia și SUA. La sfârșitul lunii martie 2014, numărul salariaților din județul Constanța era de 176.786 persoane, cei mai mulți, 117.074 de persoane, lucrând în domeniul serviciilor. Rata șomajului era de 4,3%, sub media la nivel național, de 5,6%, iar numărul șomerilor se ridica la 13.215 persoane, din care 6.992 femei. Câștigul salarial mediu brut la nivelul județului era de 2.143 lei la sfârșitul lunii martie, iar cel mediu net de 1.548 lei.
3,4% din veniturile Fiscului vin de pe litoral
În primul trimestru al acestui an, Agenția Națională de Administrare Fiscală a colectat de la contribuabilii din județul Constanța venituri din taxe și impozite în valoare totală de peste 1,46 miliarde lei. Sumele colectate reprezintă circa 3,45% din totalul veniturilor bugetare colectate de Fisc în primele trei luni ale anului în curs, în întreaga țară, de 42,426 miliarde lei. În 2013, ANAF a colectat de la contribuabilii din județul Constanța 5,96 miliarde lei, respectiv 3,43 % din totalul încasărilor Fiscului la nivelul întregii țări, de 173,55 miliarde lei.