Cand e cald, vrei sa te racoresti, normal. Variantele sunt nenumarate: de la uzuala sticla cu apa, la o cura zdravana de spaima. M-au trecut fiori (de groaza, de frig, nu mai conteaza) citind cate ceva despre biografia "horror" a lui Horacio Quiroga, parintele realismului magic, unul dintre cei mai mari scriitori uruguayeni, despre care publicul cititor din Romania a auzit vag prin anii ‘90, dintr-o traducere care a trecut practic neobservata. Pe vremea cand Márquez nu era nici macar in faza de proiect, Quiroga scria o proza scurta impecabila in care fabulosul se lua la intrecere cu realitatea si castiga intotdeauna. "Povestiri despre dragoste, nebunie si amor" (1917), "Cocosul decapitat si alte povestiri" (1925) sunt cele mai cunoscute carti ale sale. I s-a spus "Poe al latinilor" si, desi a avut o viata la limita absurdului, posteritatea nu i-a compensat nefericirea prin surle, trambite si un loc mai bun in caravana canonului. I-a avut ca maestri pe Cehov, Poe si Kipling, inaugurand un "gen" din care latino-americanii si-au facut blazon in secolul XX. Forma lor fierbinte si neagresiva de postmodernism…
Biografia autorului e paralizanta: tatal i-a murit cand era mic, impuscat accidental, iar cel vitreg s-a sinucis. La fel si prima sotie, care s-a otravit, lasandu-l pe Quiroga cu doi copii mici. Care s-au sinucis si ei, mai tarziu. S-a recasatorit cu o prietena a fiicei lui, care l-a parasit la scurt timp. si-a ucis din greseala un bun prieten, in timp ce un altul – poetul Leopoldo Lugones – s-a sinucis la randul lui. In 1937, pune capat acestui sir de nenorociri: alege cianura, dupa ce afla ca suferea de un cancer la stomac. No comment.
