La final de Bookfest le dăm cititorilor şansa de a afla care este situaţia vânzătorilor şi cumpărătorilor de carte şi cum şi-a spus criza cuvântul în acest domeniu.
Ce este de fapt un târg de carte? O bursă de contacte, un spaţiu de expunere sau, pur şi simplu, o afacere?
De cele mai multe ori, e un spaţiu de promovare şi de vânzare al unor titluri editoriale, fie că ele sunt pe suport clasic, pe hârtie, fie că sunt în format electronic, carte electronică, carte audio, enciclopedie multimedia. Sunt saloane generaliste, precum cele de la Londra, Paris sau Geneva, sau dedicate unui public ţintă, cum ar fi cartea pentru copii, de care se ocupă târgurile de carte de la Bologna sau de la Ankara. Cel mai mare târg internaţional de carte din lume, cel de la Frankfurt, este un târg care vinde, în primul rând, drepturi de autor şi apoi cartea. E important să participi la aceste evenimente şi pentru contacte, şi pentru promovare, dar fundamental e important să cumperi ori să vinzi drepturi de autor pentru titlurile care te interesează pe tine ca editor.
Sunteţi unul dintre scriitorii des văzuţi la târgurile de carte, dacă nu vă lansaţi propriile volume, asistaţi la lansările prietenilor sau prezentaţi cărţi. De ce preferă toată lumea să „se lanseze” la târg?
Autorii sunt siliţi să aleagă târgul de carte ca principala formă de expunere şi de vânzare pentru operele lor. Pentru că în România nu există un sistem de distribuţie şi de promovare a cărţii cu acoperire naţională. Cum nu există nici catalogul books-in-print, care să îţi ofere pe o pagină web toată producţia editorială dintr-un an a României, cum reţelele de librării sunt atomizate şi cu nişte costuri împovărătoare pentru editor, soluţia de a promova şi de a vinde o carte la un târg a devenit pentru mulţi salvarea dintr-o moarte clinică. Fără intervenţia statului şi a clasei politice de a crea un sistem de distribuţie a cărţii, sistem public-privat, vom avea aceeaşi stare de tribalizare şi de talibanizare a spaţiului cultural de la noi. Opere importante care apar la Cluj sau Botoşani nu sunt cunoscute de către public şi nici de către profesioniştii domeniului la Constanţa sau Timişoara. România este o ţară culturală semicolonială din punctul de vedere al infrastructurii: nu are distribuţie, nu are o legislaţie care să apere şi să încurajeze produsele culturale de calitate. E incredibil să vezi cum un autor primeşte, în cel mai fericit caz, 12% drepturi de autor din vânzarea unei cărţi, iar distribuitorul cărţii să ia între 40 şi 60%. De pe urma unui singur manuscris publicat trăiesc, pe orizontala şi verticala unei industrii şi a economiei, 10.000 de oameni, iar cel care primeşte cele mai puţin şi, de cele mai multe ori, nimic este autorul! E trist faptul că pentru cei mai mulţi dintre editori un târg de carte a devenit o ultimă piaţă de desfacere! Cartea de nişă, că e poezie sau critică şi istorie literară, este refuzată sau ocolită de distribuitorii de carte. Un târg de carte e pentru aceşti editori de carte de nişă un ultim act de supravieţuire!
Piaţa de carte în România este în scădere. În acest context, târgurile arată altfel decât în anii trecuţi? Tocmai s-a încheiat Bookfest…. aţi observat schimbări ?
Nu cunosc datele statistice, oficiale, ale Bookfest, dar îmi dau seama, la o repede ochire, că a fost mai puţină lume faţă de anii trecuţi. Nu ştiu dacă e numai o chestiune de lipsă de fonduri pentru marketing sau comunicare. Bookfest a fost pus chiar în timpul campaniei electorale şi media nu a fost pe fază cu evenimentele târgului, cu excepţia unor nume din zona politicului şi a show-business-ului. Cred că ne lipsesc marile modele de succes editorial. Titluri şi autori promovaţi în prime-time pentru valoarea lor şi pentru noutăţile lor stilistice ori de contrucţie şi creaţie romanescă. Piaţa noastră de carte este previzibilă. Mai sunt detaliile financiare care pun o piatră de moară la gâtul unei industrii decapitalizate. Profesorii au pierdut suma de 100 de euro pentru achiziţionarea de cărţi, TVA-ul la carte este unul dintre cele mai mari din Europa, în timp ce în Anglia, cea mai puternică industrie editorială din lume, este zero. Preţul la carte este unul prohibitiv pentru cei care au nevoie de cultură şi educaţie, mă refer la elevi şi studenţi. Bookfest este o vitrină a industriei editoriale din România, industrie care nu moare şi nici nu se predă!
Cele două târguri importante din Bucureşti sunt Bookfest şi Gaudeamus. Credeţi că sunt suficiente sau sunt chiar prea multe?
În acest moment, orice eveniment care pune în relaţie directă editorul-autorul-cititorul este un colac de salvare pentru toţi cei trei actori. Preţul este ceva mai mic, comisionul exorbitant pentru vânzare luat de distribuitor fiind, astfel, redistribuit către editor şi cumpărător. Nu am nimic cu librarii ori cu distribuitorii, dar sunt revoltat ca un autor să câştige atât de puţin. Din punctul meu de vedere, impact şi vânzări, până acum Gaudeamus a devansat Bookfest. Cred că e o diferenţă de marketing şi comunicare în favoarea Târgului Gaudeamus, administrat de aceiaşi echipă de ani de zile.
Care este în viziunea dumneavoastră reţeta unui târg de carte reuşit?
Un mix puternic de marketing, comunicare, social media şi campanie pro-lectură. Publicului îi lipseşte o viziune cu care să rezoneze, în care să găsească repere şi o alternativă la criză, tabloidizarea aspectelor intime ale vieţii, mizerabilism şi dictatura noilor tehnologii ale comunicării. Trebuiesc gândite evenimente culturale mediatice care să fie prilej de breaking-news.
Cât de aproape sunt târgurile noastre de cele cu adevărat importante pentru piaţa de carte mondială, cum ar fi Paris sau Frankfurt?
Atâta vreme cât nu vom avea noi mecanisme legislative, executive, fiscal-financiare pentru cultura scrisă naţională, vom vorbi, în fiecare an, de aceleaşi boli ale sistemului şi de incompatibilităţile noastre cu pieţele şi industriile editoriale din Europa. E vina unui întreg sistem care trebuie resuscitat cu ajutorul statului pentru că e un sistem care asigură securitatea identitară a României.
Aţi participat, de curând, la un târg de carte într-un spaţiu foarte diferit, marcat de criză, e vorba de Târgul de Carte de la Salonic. Cum a fost această experienţă?
Thessaloniki Book Fair a resimţit din plin criza. Dacă în anii trecuţi, cu ajutorul finanţărilor europene, îşi aroga titlul de cel mai important târg de carte din Balcani, anul acesta s-a prezentat extrem de modest, la un sfert din suprafaţa de expunere a Bookfest. Cu toate acestea, în pofida crizei economice, a adunat 200 de edituri, mai multe decât în anul precedent,
190 de autori greci şi 36 de scriitori din străinătate, iar evenimentele au fost în număr de 200. Serbia a fost ţară invitată de onoare, iar la standul lor national a fost Emir Kusturica care şi-a lansat volumul „And Where Am I in this Story?”, lansare în cadrul căreia autorul a purtat un dialog cu scriitorii greci Nicos Panayotopoulos şi Soti Triantafyllou.
Participarea la un târg de carte este acum ca o vizită într-o imensă bibliotecă. Cum vedeţi, însă, târgurile viitorului, acum când se vorbeşte atât de mult despre cartea în format digital?
Târgurile viitorului? Le văd sub semnul tridimensionalului, al hologramei şi al înaltei definiţii, cu bulevarde multimedia. Formatele uşor editabile (de la transcriptul vocal, la motoarele de căutare internă ce vor însoţi un text) vor fi utile pentru formarea educaţională, dar nu vor putea acoperi, sută la sută, sinestezia pe care ţi-o dă răsfoirea unei povestiri de Cehov într-o livadă de vişini…
