17.5 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialKylie, o "adolescenta" la Bucuresti

Kylie, o „adolescenta” la Bucuresti

In fata a peste 20.000 de persoane, Kylie a schimbat sapte tinute (purtand semnatura extravagantului Jean Paul Gaultier,), a dansat impreuna cu trupa si a cantat piesele ei mai noi. si, la sfarsit, si-a adus aminte ca acum 15 ani a mai fost o data in Romania, la Cerbul de Aur.

 

Spectacolul, parte din turneul de promovare a albumului "X", a fost spart in sapte acte, fiecare insotit de o noua tinuta si o alta conceptie coregrafica. In debutul spectacolului, Kylie a imbracat o rochie de seara mov cu manusi aurii, cantand piesa "Speakerphone". A urmat succesul care a relansat-o in anii 2000, "I can’t get out of my head", care a ridicat temperatura de pe stadion cu cel putin 4 grade; acesta a fost adevaratul inceput al show-ului. In a doua secventa a spectacolului, Kylie s-a travestit in adolescenta, imbracand un costum asemanator cu cel de fotbal american – in timp ce dansatoarele au arborat stilul majoreta. La urmatoarea tinuta, vedeta a asortat o fastuoasa rochie rosie cu trena la un chipiu – diva cantand piese de pe ultimele albume, "Body Language" si "X". Apoi s-a retras din nou in culise pentru a aparea intr-o rochie ce mima senzual inocenta, bleumarin cu gulere albe, in timp ce dansatorii au arborat costume gay de marinar – piesa care s-a remarcat in acel moment fiind un cover, "Copacabana", la care spectatorii au cantat in acelasi timp cu vedeta. 

 

Au urmat o rochie albastra si, in ultimul moment al show-ului, un costum de calarie. In acel moment, Kylie a invitat spectatorii sa se intoarca putin in trecut, cantand "On a night like this", "Kids" si, mai ales, hitul din 1990, "Step back in Time", care a aruncat publicul in delir. La bis, imbracata intr-o noua tinuta, artista si-a amintit de prima ei venire in Romania, "stiti ca sunt aproape 15 ani de cand am fost ultima data aici", s-a adresat ea multimii. De asemenea, de-a lungul show-ului au mai fost prezentate si piese precum "In My Arms", "Love At First Sight", "Wow" si "I Belive In You". Atent regizat, punand la bataie o scenografie impresionanta, spectacolul lui Kylie a impresionat mai putin din punct de vedere muzical, spectatorii mobilizandu-se mai mult la succesele vechi ale australiencei (din pacate, au lipsit "Confide in Me" si "Where the wild roses grow"). Cum era de asteptat, publicul a fost segregat pe doua categorii – fanii "nostalgici" ai cantaretei din anii ’90 si tinerii care au descoperit-o pe Kylie dupa 2000, cand s-a relansat. Desi fotografiatul era interzis, publicul a fotografiat fara probleme, fortele de ordine neintervenind.

Cele mai citite

Cine sunt judecătorii care au votat împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale

Curtea Constituțională a României (CCR) a acceptat o contestație împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, hotărârea fiind definitivă și eliminând-o astfel din cursa...

Netanyahu spune că Israelul se confruntă cu un război pe șapte fronturi

Netanyahu a afirmat că Israelul are dreptul să se apere și că nu îi va uita pe cei 101 ostatici pe care îi va...

Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale la BEC

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă