100 de naţionalişti kosovari s-au confruntat cu poliţia, când a sosit negociatorul sârb pentru Kosovo, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Aproximativ 100 de militanţi din cadrul mişcării Autodeterminare (naţionalistă, albaneză) au aruncat cu pietre către sediul Guvernului, la sosirea negociatorului sârb, care urma să îl întâlnească pe vicepremierul kosovar, Hajredin Kuci.
Patru vehicule ale poliţiei au fost avariate, iar alte câteva au fost stropite cu vopsea de culoarea roşie, iar patru protestatari au fost răniţi în timpul acţiunii de dispersare a manifestanţilor de către poliţie.
Stefanovici efectuează această vizită şi întreprinde primele contacte, la Priştina, ale vreunui oficial sârb cu oficiali kosovari albanezi, de la Războiul din 1998-1999 şi până în prezent.
Această vizită se înscrie în cadrul pregătirilor celei de a patra runde de negocieri, la Bruxelles, pe care Belgradul şi Priştina le-au demarat în martie, sub auspiciile Uniunii Europene (UE).
Stefanovici se va întâlni cu omologul său, vicepremierul kosovar, Edita Tahiri, alţi lideri kosovari şi albanezi, dar şi cu reprezentanţi ai minorităţii sârbe în această ţară, care şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în februarie 2008.
Serbia deţine „cheia” unei soluţii la problema din Kosovo, a declarat Stefanovici, într-un interviu acordat cotidianului Koha Ditore.
„Kosovo nu poate să facă parte din organizaţiile internaţionale fără noi”, a declarat negociatorul sârb, adăugând că, fără Belgrad, pentru Kosovo „nu va exista un drum stabil către Europa„.
Negocierile pe care Priştina şi Belgradul le-au început sub auspiciile Bruxelles-ului vizează diverse probleme practice privind mai ales facilitarea traversării frontierelor, comunicaţiile, comerţul şi aviaţia.
Belgradul consideră, în continuare, Kosovo drept provincia sa meridională. Însă, pentru Priştina, independenţa sa, recunoscută de 75 de ţări, între care Statele Unite şi cea mai mare parte a statelor Uniunii Europene, este irevocabilă.