Companiile aeriene Air France şi KLM au anunțat că nu mai survolează Irakul, din motive de securitate, a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt, în timp ce Emirates se pregăteşte să ia aceeaşi decizie, după doborârea avionului malaysian în estul Ucrainei.
„Securitatea pasagerilor noştri şi a echipajelor este prioritatea noastră. Am încetat, prin urmare, survolarea Irakului începând de vineri”, a explicat o purtătoare de cuvânt a grupului franco-olandez, confirmând informaţiile din presă. Până săptămâna trecută, avioanele evitau să survoleze doar anumite zone ale ţării.
Emirates a anunţat de asemenea luni, într-un articol din Times, citat de Mediafax, că peste o săptămână sau zece zile compania va începe să evite spaţiul aerian irakian, care se află pe ruta cea mai directă între Dubai şi Europa.
Aceste decizii intervin după ce un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care efectua cursa Amsterdam-Kuala Lumpur cu 298 de persoane la bord, a fost doborât la 17 iulie, în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii susţinuţi de Moscova. Companiile se tem de o catastrofă similară în spaţiul aerian irakian.
Irakul este afectat de o ofensivă a insurgenţilor sunniţi conduşi de jihadiştii din Statul Islamic, care controlează din iunie zone întregi ale teritoriului. Potrivit The Times, Statele Unite anchetează pentru a afla dacă islamiştii au procurat din Siria rachete capabile să doboare un avion civil.