6 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialKelemen: Colegii spun că e bine să facem referendumuri pe reorganizare, dar...

Kelemen: Colegii spun că e bine să facem referendumuri pe reorganizare, dar nu am luat o decizie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, după şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale organizaţiei, că majoritatea colegilor săi din Uniune spun că este bine să se desfăşoare referendumuri privind reorganizarea administrativă, dar a subliniat că încă nu au luat o decizie, informează Mediafax.

„Marea majoritate a colegilor spun că este bine să facem referendumuri. Problema este cum pui întrebarea”, a declarat Kelemen.

El a adăugat că UDMR nu a luat o decizie în acest sens. „În marea majoritate a judeţelor există o tendinţă de a accepta referendumuri, dar nu am luat o decizie”, a subliniat preşedintele UDMR, menţionând că vineri va avea loc o întâlnire a conducerii Uniunii cu şefii de organizaţii teritoarele, urmată, sâmbătă, de Consiliul Reprezentanţilor Uniunii.

USL va declanşa referendumuri privind reorganizarea administrativ-teritorială în toate judeţele în care are majoritatea în CJ, au anunţat, luni, Crin Antonescu şi Victor Ponta, care au precizat că sunt 21 de judeţe în care USL are preşedintele de CJ şi alte câteva în care are majoritatea în Consiliu.

Victor Ponta a precizat că termenul, de principiu, al organizării acestor referendumuri ar fi 17 sau 24 iulie, dar a arătat că fiecare Consiliu Judeţean îşi stabileşte data.

„Referendumurile locale se fac în baza Legii referendumului, existentă. Referendumul ar urma să aibă o sigură întrebare la care să se răspundă cu «Da» sau «Nu»: «Sunteţi de acord cu propunerea lui Traian Băsescu de a desfiinţa judeţele actuale?»”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, marţi, liderilor USL, după ce aceştia s-au plâns că Guvernul a atacat o decizie a unui CJ de organizare a unui refendum judeţean, că el este un „pasionat” al referendumurilor, dar „organizate corect”.

Cele mai citite

Ghidul complet al simbolurilor de pe etichetele detergenților profesionali

Detergenții profesionali sunt esențiali în activitățile de curățenie din diverse domenii, de la spitale și unități de alimentație publică, până la hoteluri și...

Incendiile devastatoare din California au fost favorizate de vânturile puternice, lipsa precipitațiilor și „setea atmosferică”

Mai mulți factori majori au favorizat la incendiile de vegetație care fac ravagii, de marți, în sudul Californiei, transmite CNN, care citează opiniile mai...

Concedieri colective în Sibiu, majoritatea din industria confecțiilor

Cei mai afectați sunt lucrătorii din sectorul marochinărie-pielărie, unde două firme vor renunța la 130 de salariați Patru companii din județul Sibiu au notificat Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă