0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialKapetanos, noul atacant al CFR-ului

Kapetanos, noul atacant al CFR-ului

CFR Cluj a rămas cu doar trei atacanţi în lot după cedarea lui Saşa Bjelanovic la Atalanta, iar Lacina Traore ar putea pleca în orice clipă din Gruia. Oficialii ardelenilor au vrut să nu rămână descoperiţi în atac şi au realizat, luni, un transfer care a uimit toată Liga I. Fostul atacant al echipei Steaua Bucureşti şi un jucător care a marcat chiar şi împotriva CFR-ului, Pantelis Kapetanos, a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu gruparea ardeleană.

„Arpi”, fericit

Plecat din Ghencea pentru că a avut un salariu prea mare, dar şi pentru episodul din meciul tur cu Napoli, când a fost eliminat şi a pus, conform oficialilor stelişti, principala piedică în calificarea mai departe a Stelei în Europa League, atacantul grec va reveni mult mai repede decât credea în fotbalul românesc. Contactat de către preşedintele Iuliu Mureşan, Kapetanos a acceptat pe loc oferta ardelenilor şi se va alătura de marţi în cantonamentul acestora din Antalya. „Noi am vrut să aducem un fotbalist ca şi Kapetanos şi nu a fost deloc greu să-l convingem. Mă bucur că a venit la noi şi sper să ne ajute în îndeplinirea obiectivelor, dar, în acelaşi timp, vreau să fie mult mai eficient decât la Steaua”, a declarat finanţatorul CFR-ului, Arpad Paszkany. Kapetanos a venit liber de contract în Gruia şi este al patrulea transfer al campionilor, după Vasile Maftei, Viorel Nicoară şi Mihai Mincă.

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă