Rezolvarea problemelor globale necesită creativitate, tehnologii inovatoare și materiale cu proprietăți avansate. Între 19 și 26 octombrie, la K 2016 Düsseldorf se reunește branșa materialelor plastice și cauciucului, pentru a-și prezenta, lumii întregi, soluțiile. În calitatea sa de eveniment Nr. 1 mondial în domeniul plasticului, cauciucului și industriilor beneficiare, K dă tonul în ceea ce privește tendințele și ariile de utilizare ale acestor materiale în viitor. K și-a cucerit și asigurat poziția de platformă de business și inovație nu doar pentru fabricanții de materii prime, semifabricate și produse, pentru cei de mașini și echipamente, ci și pentru furnizorii de servicii și pentru utilizatorii de componente din materiale plastice și cauciuc.
Suprafața de expunere disponibilă la K 2016 este de multă vreme epuizată: la această ediție vor participa mai mult de 3.000 de expozanți din peste 50 de țări. Cel mai bine reprezentată este, din nou, Europa – cu cei mai mulți expozanți din Germania, Italia, Elveția, Franța – urmată de Turcia și S.U.A. În același timp, K reflectă transformările pieței internaționale: numărul și suprafața totală de expunere a companiilor din
Asia prezente la evenimentul nostru sunt în evidentă creștere de câțiva ani, cele mai consistente participări le vor avea China, Taiwan, India, Japonia și Coreea de Sud. Diversitatea și proveniența foarte internațională a participanților (din țări de pe întreg mapamondul) sunt garanția acoperirii întregului spectru de teme de interes general – în principal eficiența energetică, a utilizării materialelor și resurselor – dar și a celor de nișă sau referitoare la domenii speciale.
Și la această ediție a K vor fi ocupate toate cele 19 hale ale centrului expozițional Messe Düsseldorf, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 170.000 de metri pătrați. Secțiunile K 2016 vor fi următoarele: mașini și echipamente, materii prime, materiale auxiliare, semifabricate, componente de uz tehnic, produse, servicii.
Mașini și echipamente – premiere mondiale
Cu nenuimărate premiere mondiale vă așteaptă categoria de expozanți Mașini și echipamente, ce ocupă aproape două treimi din centrul expozițional: Halele 1 – 4 și 9 – 17. Cea mai mare parte din echipamentele prezentate aici vor fi în stare de funcționare în sesiunile de demonstrații live din fiecare zi de târg. Nicăieri în altă parte nu găsiți un cadru mai potrivit pentru prezentarea noutăților tehnice și mai multă atenție concentrată a specialiștilor din întreaga lume.
Materii prime și materiale auxiliare – materialele viitorului
Cele mai noi rezultate ale departamentelor de cercetare-dezvoltare în domeniul polimerilor sunt prezentate în secțiunea Materii prime și materiale auxiliare – ele contribuie la o balanță economică și ecologică deosebit de echilibrată. Subiectele principale ale prezentărilor din această categorie sunt, pe lângă optimizarea materiilor plastice standard, utilizarea aditivilor și a substanțelor de umplere, precum și polimerii cu autoîntărire.
Semifabricate, componente de uz industrial, produse din materiale plastice – piață în creștere
Acest domeniu se se distinge printr-o putere remarcabilă de inovare și o mare diversitate a spectrului de produse. Mai mult ca oricând este vorba de conservarea energiei și resurselor, răspunzând, în același timp, exigențelor cumpărătorilor. Secțiunea de Semifabricate, componente de uz industrial, produse din materiale plastice o găsiți în Halele 5 – 8b.
Barometru al perfomanței
La K 2016 va fi prezentat întregul flux de fabricație, într-o remarcabilă manieră extensivă și de profunzime. Aici cauciucul joacă un rol determinant. Cu toate că acest domeniu este, în comparație cu acela al maselor plastice, mai retsrâns, el este primordial pentru o serie de industrii beneficiare de mare importanță, având, în acelați timp, și un mare potențial de inovare. La K 2016 avem, în Hala 6, Magistrala cauciucului (die Gummistraße).
Evenimentul este atât un barometru al performanței pentru întreaga industrie, cât și platforma globală a inovațiilor. Aici vin experți din întregul univers al maselor plastice și cauciucului pentru a demonstra capacitățile companiilor pe care le reprezintă în fața specialiștilor din industria auto, ambalajelor, electrotehnicii, electronicii și comunicațiilor, construcțiilor, tehnicii medicale, aeronauticii și industriei aerospațiale.
Polmerii domină tendințele
În domeniul protecției consumatorului, este vorba de utilizarea maselor plastice în ambalaje care protejează conținutul, garantează igiena, informează cumpărătorul, facilitează depozitarea și transportul și arată dacă marfa se găsește încă în starea originală. Aproximativ o treime din producția mondială de materiale plastice merge la producția de ambalaje. Sau în ceea ce privește mobilitatea: de ani de zile crește ponderea polimerilor în autoturisme și avioane. Pentru ca materialele plastice avansate conferă aceleași proprietăți fizice și mecanice sau unele chiar mai bune decât ale materialelor tradiționale și sunt considerabil mai ușoare. În plus, plasticul este mult mai ieftin și oferă un potențial remarcabil pentru economia de resurse și reducerea emisiilor de monoxid de carbon.
Sau în domeniul extins al construcțiilor: datorită diversității și proprietăților lor unice, materialele plastice au ajuns să fie indispensabile, în special pentru tâmplărie, profile, înveliș pentru cabluri, acoperișuri, izolații, podele. Ele protejează de frig, arșiță și poluare fonică. Sunt utilizate și la tubulatura pentru apa potabilă, respectiv cea reziduală, pentru că sunt mai avantajoase și mai durabile. Și în obținerea energiilor regenerabile – eoliană, fotovoltaică – masele plastice joacă un rol important. K a fost și este în continuare în linia întâi a progresului tehnologic. Acest lucru va fi evident și în prezentările expozanților dar și din programul manifestărilor conexe, foarte populare în rândul vizitatorilor – show-uri speciale și Science Campus, Bioplastics Business Breakfasts și Design
Chain Conference, 3D fab + print și Inițiativa de formare profesională.
Salonul „Plastics shape the future“
Salonul „Plastics shape the future“ va facilita înțelegerea modului în care materialele plastice sunt indispensabile vieții moderne – funcțional, sub aspectul eficienței și chiar estetic. Aspectele economice și ecologice vor fi tratate pe larg la K, alte arii, foarte de nișă, de utilizare, ca de exemplu Marine Litter sunt și ele pe lista de subiecte. Prezentări de diverse tipuri și concepte de stand ce atrag atenția prin inedit și abordări neașteptate domină show-ul din Hala 6 ce constă în prelegeri ale unor experți de renume mondial, dezbateri pe teme propuse de audiență, demonstrații și mese rotunde. Va fi și un cadru pentru elevi și studenți care își vor putea prezenta ideile despre cum plasticul poate fi utilizat în viața oamenilor în viitor.
Show-ul special, un proiect al asociației industriei germane a maselor plastice, coordonat de PlasticsEurope Deutschland e.V. și de Messe Düsseldorf, a ajuns la cea de-a noua ediție și completează în mod ideal tematica târgului.
Science Campus: Dialog între cercetare și economie
Science Campus le facilitează vizitatorilor și expozanților K 2016 o privire succintă de ansamblu asupra activităților de cercetare științifică din domeniu și rezultatelor acestora precum și stabilirea de conexiuni directe între companii și instituțiile de învățământ. După premiera sa din 2013, suprafața alocată Science Campus a crescut, permițând unui număr mai mare de facultăți, institute și organizații ce acordă burse și fonduri pentru cercetare să se prezinte la K. Science Campus se va centra pe patru tematici principale, acelea care vor influența hotărâtor evoluția pieței în următorii ani:
eficiența utilizării resurselor: digitalizarea fluxului de producție / Industrie 4.0
• materiale noi cu proprietăți avansate
• structuri ușoare
Cercetători din cadrul cercului de inovații K și echipe de proiect ale diverselor institute sunt cei care vor pregăti temele enumerate, care vor fi oglindite și în exponatele companiilor expozante și în cadrul show-ului
„Plastics shape the future“. 3D fab+print
Nici o altă tehnologie nu este dezbătută la fel de intensiv în industrie precum cea de imprimare 3D. În întreaga lume, procesatori de materiale plastice, designeri, benficiari din domeniul ambalajelor, industriei auto, celei aerospațiale, dentiști și producători de tehnică medicală, precum și companii din domeniul constructiilor de mașini sunt extrem de preocupați de imprimarea 3D. Messe Düsseldorf a patentat acum trei ani marca 3D fab+print, în care a recunoscut un remarcabil potențial pentru viitor, căreia îi dedică un focus special, nu doar la K, ci și, de ex., la drupa – Nr. 1 mondial pentru print & crossmedia solutions, la MEDICA – World Forum for Medicine, la COMPAMED – High-Tech Solutions for Medical Technology. Împreună cu KCI Publishing BV, Messe Düsseldorf pune la dispoziția celor interesați, pe portalul www.3dfabprint.com, informații despre tehnologii foarte noi, laolaltă cu viziuni și bune practici sintetizate de specialiștii domeniului. Expozanții K 2016 care vor prezenta soluții pentru această arie de interes se vor regăsi într-o broșură tipărită specială, separat de catalog.
Potențiale și oportunități în domeniul materialelor plastice bio Materialele bio – ca înlocuitori și alternativă parțială la plasticul tradițional – s-au bucurat de multă atenție din partea specialiștilor, în ultimii ani. Argumentele pro și contra, rolul noilor materiale și potențialul pieței în deceniile care vin – atât în cazul plasticului cu componente organice, cât și al celui biodegradabil – aprind discuțiile între specialiștii acestui sector extrem de orientat spre viitor. Cei care doresc să se informeze cu privire la potențial și oportunități vor găsi la K 2016 numeroase posibilități la standurile expozanților. În plus, publicația Bioplastics Magazine, în colaborare cu Messe Düsseldorf, va organiza trei manifestări: începând cu 20 și până pe 22 octombrie inclusiv, în fiecare dimineață va fi oferit Bioplastics Business Breakfasts, cu informații noi și interesante și schimbrui de experiență pentru specialiști.
Design Chain Conference
Premiera de la K 2013 a înregistrat un remarcabil succes, acum, sub numele Konferenz Design Chain@K by Crain Communications, evenimentul va facilita o privire de ansamblu asupra aspectelor teoretice și practice ale inovațiilor fluxului de proiectare. Manifestarea deschide noi perspective către utilizarea polimerilor în diverse domenii de producție și design. Vor fi oferite multe exemple, printre altele soluți pentru industria auto, tehnică medicală, domeniul Consumer Electronics și sectorul ambalajelor.
Generația de mâine la K 2016
Să aducă mai mult în atenția tinerilor diversitatea și perspectivele unei activități în industria materialelor plastice, acesta este scopul Inițiativei Kunststoff-Ausbildungs (KAI). Copiii și tinerii vor fi atrași către acest domeniu prin activități practice ce vor fi posibile pentru ei la standuri, discuții teoretice și experimente. KAI se desfășoară sub egida asociației GKV e.V., al altor câtorva organizații de profil și a Messe Düsseldorf. Calificative superlative din partea vizitatorilor Cât de important este K pentru întreaga industrie reiese nu doar din numărul expozanților și calitatea exponatelor. Un vot important este cel al celor 218.000 de vizitatori de specialitate din peste 100 de țări prezenți în Düsseldorf la ediția din 2015, peste jumătate dintre aceștia din afara Germaniei, cei mai mulți din Olanda, India, Franța, Belgia, S.U.A., Italia și Marea Britanie. Avizul experților a fost aproape unanim: peste 90% dintre ei au fost foarte mulțumiți și chiar impresionați de multitudinea de informații și cunoștințe, noutăți și soluții tehnice. Extrem de apreciate au fost densitatea de inovații și prezența tuturor liderilor de piață, nu numai în producția de materiale plastice, ci și în sectorul cauciucului.