-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialJurnalistul care a mostenit un miliard de euro: "La inceput nu mi-a...

Jurnalistul care a mostenit un miliard de euro: „La inceput nu mi-a venit sa cred”

Aproape un miliard de euro, actiuni la o banca nemteasca, imobiliare in Germania, Franta si Italia, plus bijuterii. Asa suna testamentul unui om de afaceri neamt care si-a lasat toata averea lui Sergey Sudev, un tanar moldovean de 31 de ani, prezentator la un post de radio local din capitala gagauza, Comrat. Desi inca nu a primit banii, locuitorii micutului oras viseaza deja la actiuni filantropice din partea lui Sudev.

Povestea lui Sergey Sudev, prezentator la un post de radio local din capitala gagauza, Comrat, a infierbantat imaginatia unui orasel intreg in care oamenii traiesc la limita supravietuirii, incuiati in enclava separatista  care-si spune Gagauzia. Tanarul jurnalist priveste banii mosteniti mai mult ca pe un blestem decat ca pe o binecuvantare. "La inceput nu mi-a venit sa cred, insa niste juristi nemti au venit la mine acum cateva saptamani si mi-au explicat despre ce este vorba", a declarat Sudev intr-un interviu acordat ziarului moldovenesc Komsomoliskay Pravda.

 

Contactat de "Romania libera", Sudev a refuzat sa comenteze chestiunea mostenirii, declarand ca a stabilit o exclusivitate cu un ziar local. Sergey este si student la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universitatii din Comrat, iar profesorii si colegii au inceput deja sa viseze la "laboratoare tehnice noi, biblioteci pline cu carti si alte lucruri foarte utile institutiei". Coada la usa apartamentului lui Sudev au facut si vecinii, care ii propun acestuia "un plan de investitii intr-un nou acoperis si asfaltarea strazii" pe care locuieste proaspatul miliardar. "Inainte era un barbat calm si linistit, iar de cand a mostenit acea suma de bani a devenit foarte nervos si irascibil", spun vecinii, care au luat cu asalt casa lui Sudev, pe care-l hartuiesc cu pretentii.

Potrivit lui Sudev, relatia dintre el si unchiul defunct nu a fost una stransa, singura data cand s-au vazut fiind acum un deceniu, cand a fost la el in Germania. "La unchiul meu am fost in vizita acum 10 ani, dupa ce i-am trimis o scrisoare. Atunci nu mi s-a parut nimic extraordinar la el, era un om simplu care traia intr-un apartament normal", povesteste el, inca buimacit de vestea care i-a schimbat viata. Unchiul tanarului a murit la varsta de 56 de ani, in septembrie 2007, ca urmare a unui atac de cord, iar la un an dupa incident o echipa de avocati s-a prezentat la Sudev pentru a-i citi testamentul. Conform acestuia, el a mostenit, printre altele, "950 de milioane de euro, actiuni la o banca nemteasca, depozite, imobiliare in Germania, Franta si Italia si bijuterii".

 

Sotia milionarului neamt a decedat acum multi ani, iar alte rude nu mai avea. Lucrurile nu sunt insa chiar atat de roz: unchiul are si o fiica legitima, Karin, careia insa nu i-a revenit nici un cent din averea tatalui si care "va contesta cu siguranta testamentul", crede Sudev. Tocmai din acest motiv el a declarat ca este inca foarte reticent in ceea ce priveste intrarea in posesia banilor, insa daca ei se materializeaza, prioritatea este sa-si puna mama bolnava pe picioare.
Viceprimarul orasului Comrat, Fiodor Gaidarji, l-a transformat zilele acestea pe Sergey din simplu cetatean in viitor filantrop, bazandu-se pe simtul civic al tanarului. "Ne punem sperantele ca Sergey va investi intr-un liceu de arte si un liceu sportiv care sa fie dotat cu o piscina, dat fiind faptul ca orasul nostru nu are nici o piscina. stim ca nu putem sa facem nici un fel de presiuni asupra lui Sergey, dar ne bazam pe simtul lui civic, iar in cazul in care va construi liceul, vom numi strada cu numele lui", a declarat Gaidarji.

Banii i-au adus lui Sudev titulatura de "cel mai ravnit barbat din Comrat", el fiind insa implicat intr-o relatie de patru ani cu o fata fata de care are cele mai serioase intentii. Totodata, el spune cu tristete ca fabuloasa avere pe care a capatat-o nu-i va mai aduce nici o relatie sincera. "Daca pana acum vroiam sa am o legatura cinstita cu cineva care sa ma vrea exact asa cum sunt eu, acum cred ca acest lucru este imposibil", spune Sudev.

Cele mai citite

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă