Desi se desfasoara in a doua cladire din lume ca marime, Sommet-ul de la Bucuresti are mari sanse sa ramana in istorie ca o mare ingramadeala. Imensul hol destinat ziaristilor la parterul Casei Poporului a fost impartit de organizatori in parcele rezervate trusturilor media, rezultatul fiind aparitia unui labirint cu coridoare stramte, usi derutante si paravane inalte de doi metri.
In fata unui astfel de zid din plastic s-a produs la un moment dat o busculada care a captat atentia presei mai ceva ca reuniunea abia inceputa. Cateva zeci de cameramani si fotoreporteri se ingramadeau si huiduiau mai rau ca la „meciul francofoniei” Steaua-Lyon. Meleul s-a produs in fata unei deschizaturi nu mai largi de jumatate de metru din care se iteau bicepsii sepepistilor romani si francezi. Incruntati si tacuti, acestia respingeau cu indarjire incercarile gramezii de trupuri, camere video si teleobiective de a se strecura inauntru. Premiul pentru temerarii care treceau dincolo consta in posibilitatea fotografierii ori filmarii grupului de lideri francofoni. Cei care nu treceau injurau extrem de colorat. Ocarile romanesti rasunau fratern, alaturi de mai finele apostrofari din tara lui Moliere. „Quel bordel!”, vocifera un tip pirpiriu cu ochelari, dotat cu un imens „tun” foto. Cum situatia ameninta sa degenereze in incaierare, ceea ce n-ar fi dat deloc bine in poza de familie a Sommet-ului, suvoiul uman s-a revarsat pana la urma spre spatiile largi destinate imortalizarii pe pelicula.
Cozi la toalete
De departe insa, cele mai aglomerate locuri au fost toaletele, „oferta” fiind total depasita de cererile stringente ale sutelor de persoane. Urmarea a fost formarea de cozi – pe cat de democratice, pe atat de neplacute pentru cei care se asezau la ele.
Inghesuiala mare si la bufet. In timp ce presedintii si sefii de guverne vorbeau de la tribuna, la mesele rezervate ziaristilor se sorbeau cafele si sucuri si se rontaiau piscoturi. Putini gazetari au asistat la discursuri in sala reuniunii; si mai putini priveau la televizoarele mari instalate din loc in loc (ce rost avea cand discursurile xerocopiate se gaseau peste tot?). Expresia romaneasca „a vorbi ca televizorul” si-a gasit astfel valabilitatea in lumea pestrita a francofoniei.
