În Nepal am tras cea mai tare răceală din ultimii ani. Veneam de la bine şi cald din Tailanda la bine şi frig în Nepal. Asta e explicaţia logică. Eu însă prefer să cred că m-au blagoslovit oamenii sfinţi de nu m-am văzut.
Oamenii sfinţi sunt nişte fiinţe speciale ce o ard toată ziua la soare (sau nu, în funcţie de sezon) şi aşteaptă donaţiile oricui, dar mai ales ale turiştilor care, văzându-i atât de împletiţi şi văcsuiţi sar repede să-şi facă poze cu ei. Dar cum distracţia costă, trebuie să le plăteşti pentru asta. Cât? Numai ei ştiu. Câteodată sunt mulţumiţi cu 20 de rupii nepaleze, alteori fac scandal chiar de le dai 100. Eu cred că nu le-am dat cât trebuia şi mi-au dorit să-mi curgă nasul, să mă doară gâtul şi să fac febră. Au fost eficienţi.
Pashupatinath e cel mai mare templu din Nepal şi cel mai sfânt pentru hinduşi. Oamenii vin aici să facă ce se face pe la temple, dar mai ales să moară. Cu drag. Şi asta pentru că Pashupatinath e pe malul râului Bagmati, unul din afluenţii Gangelui. Şi după ce mor şi sunt arşi, oamenii devin cenuşă, care cenuşă e măturată în Bagmati şi Bagmati o duce în Gange. În Gange le place lor (acum nu că aş fi stupid să nu ştiu de ce le place în Gange, dar nu vreau să scriu istoria religiilor). Cum zilnic moare un om, zilnic e spectacol pentru turişti la Pashupatinath. Non hinduşii stăm cu toţii şi ne mirăm cum ard oamenii pe marginea râului. Râu în care unii se spală, alţii spală haine şi mulţi sunt ieşiţi la picnic complet cu faţă de masă, tacâmuri şi multe recipiente cu mâncare. Prindem cu nările mirosuri ciudate şi ne întrebăm dacă aşa miroase carnea de om friptă. Friptă şi arsă scrum. Şi încercăm să nu respirăm pe gură. Acum, eu eram răcit…
La Pashupatinath, în afară de spectacolul vizual şi olfactiv nu sunt multe de văzut pentru că templul propriu-zis este off-limits pentru non-hinduşi însă cât e plin e peste cap. În curtea din spate, cea cu râul şi cu locurile de ars morţi, mişună maimuţe şi nepalezi ce se transformă pe loc în ghizi ai împrejurimilor pentru câţiva bănuţi. E bine să-i angajaţi pentru că vă vor povesti chestii despre Pashupatinath pe care nu le veţi găsi în ghiduri turistice. De pildă, vă vor spune despre ritualurile din templu şi despre clădirea mare şi albă în care sunt aduşi muribunzii, să se stingă mai aproape de râu. Şi vă vor conduce pe la casele celor care au făcut legăminte pe viaţă: să stea toată viaţa în picioare, să nu-şi taie părul sau unghiile şi… cred eu… să nu se spele. Dincolo de peisajul pe care l-am descris şi care mi se pare acum vag sinistru, templul Pashupatinath merită vizitat. Pentru că până la urmă călătorim să vedem locuri şi să aflăm lucruri.
În Nepal cel mai simplu se ajunge din România cu Qatar Airways cu o escală la Doha. Mai ieftin se ajunge prin Istanbul cu Air Arabia (atenţie, se schimbă aeroportul). Pashupatinath este unul dintre templele-atracţie ale Kathmandu-ului. Celelalte două sunt Boudhanath şi Swayambhunath. Ultimele două sunt budhiste, deci se pot vizita fără restricţii. În sfârşit, pentru un euro primiţi în Kathmandu 102 rupii nepaleze.
