Profitul net al Petrom, cea mai mare companie românească listată la Bursa e Valori Bucureşti, s-a dublat în primele nouă luni comparativ cu perioada similară a anului trecut şi a ajuns la 695 milioane de euro. Profitul net la nouă luni a depăşit astfel câştigul record din 2010. Interesant este şi faptul că deşi de aproape un an, preţul combustibililor (benzină, motorină etc.) nu a mai scăzut, vânzările Petrom au avansat cu 23% (3,86 miliarde euro), datorită „preţului favorabil al ţiţeiului şi optimizării activităţilor operaţionale”, după cum se precizează într-un raport privind rezultatele financiare ale companiei.
Rezultatele din primele nouă luni sunt neauditate şi prezintă rezultatele consolidate ale Grupului Petrom, întocmite în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară.
Câştig record
Petrom a consemnat de-a lungul întregului an 2010, un câştig record de 2,19 miliarde lei.
De asemenea, grupul OMV care deţine compania Petrom o majorare a vânzărilor la nouă luni cu 48 % (ajungând la 24,7 miliarde euro) creşterea fiind urmarea „creşterii preţului mediu al petrolului Brent cu 45% faţă de nivelul din primele nouă luni ale lui 2010”, potrivit unui raport al grupului austriac.
„Primele nouă luni ale acestui an au fost dominate de consecinţele turbulenţelor politice din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, care au cauzat deficienţe majore de producţie în Libia şi Yemen. În pofida acestor evoluţii, am avut rezultate favorabile, în principal datorită preţului mai ridicat al petrolului, care a ajutat la contrabalansarea deficitului de producţie menţionat, însă a contribuit la condiţiile dificile privind marja profitului la diviziile de gaze şi rafinare şi marketing”, a declarat, directorul general al OMV, Gerhard Roiss.
Drept urmare, profitul EBIT (înainte de dobânzi şi taxe) al OMV a crescut cu 11% în primele nouă luni faţă de aceeaşi perioadă din 2010, la 1,93 miliarde euro. Contribuţia Petrom la rezultatul grupului a urcat de aproape două ori, la 893 milioane euro, potrivit raportului, suma reprezentând 46% din profitul EBIT al OMV.
În trimestrul al treilea,Petrom a obţinut un profit record trimestrial de 1,1 miliarde de lei, de la pierderi de 116 milioane lei în perioada de referinţă din anul precedent.
Producţia de ţiţei
„În al treilea trimestru am continuat să beneficiem de mediul favorabil al preţului la ţiţei precum şi de efectele pozitive ale programelor de management strict al costurilor şi de îmbunătăţirea performanţei operaţionale. Producţia totală de hidrocarburi a Grupului a crescut uşor faţă de trimestrul trei al anului trecut.
Reluarea creşterii în mai multe sectoare economice din România a impulsionat vânzările noastre de carburanţi şi gaze. Cu toate acestea, preţul ridicat al ţiţeiului a afectat, în continuare, marjele din segmentul vânzărilor cu amănuntul, în special, dar şi marjele din rafinare, din cauza costurilor mai mari pentru ţitei”, a declarat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.
În România, producţia totală de ţiţei, gaze şi condensat din România a ajuns la 47,44 milioane bep, la aproape acelaşi nivel ca în primele nouă luni de anul trecut. Producţia de ţiţei a fost de 21,99 milioane barili, cu 2% mai redusă decât nivelul înregistrat în perioada similară din 2010, ca urmare a „declinului natural care nu a fost compensat integral de sondele noi forate şi de programul de reparaţii capitale”.
Producţia de gaze a ajuns la 25,45 mililioane barili echivalent petrol, în creştere cu 2%, fiind influenţată de contribuţia noilor sonde de gaze şi de programul de reparaţii capitale.