După eliberarea sa condiţionată după nouă zile de închisoare, Julian Assange trăieşte împreună cu garda sa de corp într-un conac, în mediul rural englez, împrumutat de un bogat simpatizant al WikiLeaks. Aşteptând ca justiţia britanică să decidă dacă va fi extrădat în Suedia, în urma a două plângeri pentru agresiune sexuală, el se află sub un control strict al poliţiei, scrie Le Monde, potrivit Agerpres.
În pofida acestor constrângeri, el a trebuit să se întoarcă rapid la lucru, deoarece problemele financiare ale WikiLeaks s-au înrăutăţit brusc. Unele după altele, serviciul de plată online PayPal, companiile de cărţi de credit Visa şi MasterCard, apoi Bank of America şi banca elveţiană Postfinance au blocat fără preaviz tranzacţiile WikiLeaks şi au închis conturile personale ale lui Julian Assange.
Într-un interviu acordat ziarului Le Monde, el recunoaşte că aceste măsuri au avut un efect devastator. ‘Graţie mediatizării acţiunii noastre, am început să primim aproape 100 000 de euro donaţii pe zi’, mai ales din sume mici provenind de la simpatizanţi din lumea întreagă.
Dar aceasta nu a durat. ‘Băncile au tăiat tot. Într-o săptămână am suferit o pierdere a câştigurilor de aproape 100 000 de euro pe zi, adică în total o jumătate de milion de euro. Or această armă de război ne-ar fi permis să continuăm să funcţionăm timp de cel puţin şase luni. Şi această pierdere creşte zi după zi’, a declarat Assange.
Potrivit lui, această cascadă de interdicţii bancare nu este o coincidenţă. El este convins că Washingtonul, care vrea ca Assange să aibă pierderi după divulgarea de către WikiLeaks a documentelor militare şi diplomatice confidenţiale americane, orchestrează în secret un război financiar.
‘Este interesant de văzut cum funcţionează cenzura în Occident. O cenzură economică extrajudiciară, care rezultă din amestecul politicului în multinaţionale. Aceste presiuni se extind la bănci elveţiene, care sunt sensibile la ameninţările americane de reglementare a fluxurilor financiare’.
Lipsa de bani se face simţită şi pe frontul judiciar, deoarece WikiLeaks este târâtă cu regularitate în faţa tribunalelor. ‘Fondul de susţinere care serveşte să ne asigure apărarea a fost paralizat. Din generozitate, unii avocaţi muncesc pentru noi benevol, dar alţii trebuie să fie plătiţi. WikiLeaks are o datorie de peste 200 000 de euro cheltuieli judiciare’.
Julian Assange se vrea a fi, încă, optimist. S-a declarat impresionat de valul de susţinere de care a beneficiat când a ieşit din închisoare. El nu aprobă cyber-atacurile comise ca represalii contra băncilor de către hackeri pentru cauza sa, dar vede în ele un semn al creşterii popularităţii sale pe Net şi dincolo de acesta.
În acelaşi timp, el îi invită pe susţinătorii săi să-i trimită bani prin transferuri bancare în conturile din Islanda şi Germania sau prin mandat poştal la adresele din Anglia şi Australia.