2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialJudecătorul Corneliu Bârsan se va abţine, o perioadă, de la judecarea cauzelor...

Judecătorul Corneliu Bârsan se va abţine, o perioadă, de la judecarea cauzelor româneşti de la CEDO

Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Nicolas Bratza, i-a permis judecătorului român de la CEDO Corneliu Bârsan să se abţină pentru o perioadă de timp de la judecarea cauzelor româneşti, la cererea acestuia, potrivit unei informări primite luni de Ministerul Afacerilor Externe din partea instanţei europene, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat emis, luni, de MAE, Mihai Poalelungi a fost desemnat în calitate de judecător ad-hoc pentru cauzele româneşti, decizie aplicabilă începând cu data de 7 noiembrie.

„Astăzi, 7 noiembrie 2011, Ministerul Afacerilor Externe a fost informat de către grefierul Curţii Europene a Drepturilor Omului asupra faptului că judecătorul român, domnul Corneliu Bârsan, a solicitat preşedintelui Curţii, Sir Nicolas Bratza, să se abţină pentru o perioadă de timp de la judecarea cauzelor româneşti. În mesaj se arată că, la data de 4 noiembrie 2011, preşedintele Curţii, întemeindu-se pe articolele 28 şi 29 din Regulamentul Curţii, a acceptat cererea judecătorului român. În acest context, domnul judecător Mihai Poalelungi a fost desemnat în calitate de judecător ad-hoc pentru cauzele româneşti, decizie aplicabilă începând cu data de 7 noiembrie 2011”, s arată în comunicatul MAE.

Soţia judecătorului Corneliu Bârsan, judecătoarea Gabriela Bârsan, şefa Secţiei contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este cercetată penal, alături de o altă judecătoare de la ÎCCJ, Iuliana Puşoiu, pentru presupusa infracţiune de trafic de influenţă.

În acelaşi dosar, instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, sunt urmăriţi penal avocata Claudia Gherbovan-Silinescu şi omul de afaceri Gabriel Chiriac.

Potrivit procurorilor DNA, „în perioada mai 2010 – mai 2011, învinuitele Bîrsan Gabriela Victoria şi Puşoiu Iuliana au primit, în mod repetat, de la învinuiţii Gherbovan-Silinescu Claudia şi Chiriac Gabriel, diferite foloase reprezentând bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion şi plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament situat în Paris – Franţa. Foloasele respective au fost primite în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...
Ultima oră
Pe aceeași temă