21.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialJudecătoarea Mihaela Cotora, cercetată pentru că a încercat fraudarea examenului pentru funcții...

Judecătoarea Mihaela Cotora, cercetată pentru că a încercat fraudarea examenului pentru funcții la Curtea de Apel Craiova, în vizorul CSM

Secția pentru Judecători a CSM a continuat, marți, judecarea în acțiune disciplinară a președintei Curții de Apel Craiova,Mihaela Cotora. Ea este urmărită penal de DNA pentru că, în 2013, ar fi încercat să instaleze doi apropiați în funcția de vicepreședinte la instanța pe care o conducea și pe care ar fi vrut să o controleze, așa cum România liberă a dezvăluit în  2015. 

În august 2013, CSM a decis să scoată la concurs mai multe funcții de conducere la judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din țară. Concursul, planificat pentru luna noiembrie 2013, consta în depunerea proiectului de management, testarea psihologică, susținerea proiectului în fața comisiei de examen în cadrul unui interviu și ultima probă, test scris.

Citește și: Cutremur în Justiție. Tentativă de fraudare a examenului pentru funcții la Craiova

Potrivit legii, comisia de examen este formață din patru judecători – doi de la Înalta Curte de Casație și Justiție, doi de la Curțile de Apel -, doi specialiști în management și un specialist în comunicare. Numirea lor este făcută de CSM, iar numele membrilor comisiei este secret până la începerea examenului, pentru a se evita tentativele de trafic de influență sau presiunile în favoarea unor anumiți candidați.

Pentru Curtea de Apel Craiova s-au scos la concurs două funcții de vicepreședinți, pentru care s-au înscris patru candidați. Dintre cei patru, președintele Curții Mihaela Cotora îi prefera numai și numai pe Gabriel Comănescu și Robert Condurat.

Pentru a-și putea instala favoriții, potrivit documentelor, Cotora ar fi reușit, prin apropiații ei din CSM, să afle numele judecătorilor din comisie și apoi ar fi încercat, direct sau prin intermediar, să-i influențeze pentru ca protejații ei să câștige funcțiile.

După contactarea membrilor judecători din comisia de concurs, Mihaela Cotora și-ar fi continuat demersurile pentru ca preferații ei să câștige.

Aceasta le-ar fi dat favoriților săi, judecătorii Condurat și Comănescu, două proiecte de management și ar fi simulat cu ei prezentările, exersând variante de întrebări și răspunsuri posibile. 

În data de 20 noiembrie 2013, Condurat și Comănescu au susținut proba interviului în cadrul căruia și-au prezentat proiectele de management (cele repetate cu Mihaela Cotora). După probă, i-au transmis preşedintei Curţii de Apel Craiova că rezultatul nu este cel scontat, acuzând exigența membrilor comisiei.

Ulterior, subordonatul ei, judecătorul Dan Spânu de la Curtea de Apel Craiova, care era în același timp și vicepreședintele Asociației Magistraților din România, a dat un interviu într-o publicație online, unde a acuzat nereguli și chiar vendete. De asemenea, judecătorul Spânu a depus o sesizare și la CSM. Scopul ar fi fost  blocarea/anularea concursului. 

Totuși, DNA obținuse deja mandate de monitorizare/interceptare de la judecător și că a urmărit/înregistrat absolut toate mișcările și dialogurile actorilor implicați. În paralel cu acțiunea DNA, Inspecția Judiciară a propus sancțiuni disciplinare pentru magistrații Cotora, Ibiza și Popescu, care sunt discutate în CSM. 

Cele mai citite

PSD condamnă decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă

“Dreptul oricărui cetățean de a alege și de a fi ales. CCR Trebuie să explice rapid decizia de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă” București, 5...

Mașină lovită de tren în Argeș. Șoferul a scăpat cu viață

Un bărbat de 51 de ani a fost implicat într-un accident grav într-o comună din județul Argeș, după ce mașina sa a fost lovită...

Cine sunt judecătorii care au votat împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale

Curtea Constituțională a României (CCR) a acceptat o contestație împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, hotărârea fiind definitivă și eliminând-o astfel din cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă