16.3 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialJohn Kerry, avertisment dur privind sprijinul Rusiei pentru Bashar al-Assad

John Kerry, avertisment dur privind sprijinul Rusiei pentru Bashar al-Assad

Secretarul de stat american John Kerry a subliniat că sprijinul militar al Rusiei pentru șeful de stat sirian, Bashar al-Assad, ar putea spori riscul unei confruntări cu forțele coaliției ce luptă contra grupării jihadiste Statul Islamic (SI), relatează Agerpres

Într-un interviu pentru cotidianul italian La Stampa, John Kerry a spus că i-a transmis ministrului de externe rus Serghei Lavrov că Statele Unite sunt îngrijorate de susținerea militară oferită de Moscova lui Assad în războiul civil din Siria, intrat deja în al cincilea an.

Citește și: Care este scopul avioanelor pe care Rusia le-a trimis în Siria

”Aceste acțiuni ar putea provoca o escaladare suplimentară a conflictului și ar duce la și mai multe pierderi de vieți nevinovate, crescând fluxul de refugiați și riscând o confruntare cu coaliția anti-SI ce acționează în Siria”, a menționat oficialul american, fără a preciza exact componența coaliției.

La rândul său, Israelul și-a exprimat îngrijorarea față de implicarea Rusiei în Siria, apreciind că această poziționare a Moscovei ar putea duce accidental la confruntări între forțe ruse și israeliene în teren.

Citește și: Ce pățesc soldații ruși care refuză să plece în Siria

Rusia și-a suplimentat echipamentul militar, inclusiv tancuri și elicoptere, la baza aeriană de la Latakia (Siria), potrivit unor oficiali americani, ceea ce crește posibilitatea unor misiuni de luptă în spațiul aerian sirian, adaugă agenția de presă britanică.

Cele mai citite

Poliția daneză investighează două explozii în apropierea Ambasadei Israelului din Copenhaga

Poliția din Copenhaga a anunțat că investighează două explozii produse miercuri în apropierea Ambasadei Israelului, situată în nordul capitalei daneze. Potrivit autorităților, nu au...

CFR Cluj, aproape de un transfer important! Un internațional român e gata să semneze cu echipa lui Dan Petrescu

CFR Cluj este foarte aproape de a-l aduce în echipă pe Alex Dobre, un atacant de 26 de ani care a jucat în trecut...

Boeing ia în considerare atragerea a cel puțin 10 miliarde de dolari prin emiterea de acțiuni noi

Boeing analizează posibilitatea de a strânge cel puțin 10 miliarde de dolari prin vânzarea de acțiuni noi, potrivit unui raport Bloomberg News, care citează...
Ultima oră
Pe aceeași temă