JOCURILE OLIMPICE 2012 În plină criză financiară mondială, Guvernul Marii Britanii şi-a propus ca prin intermediul Jocurilor Olimpice de la Londră să atragă la bugetul de stat peste 20 miliarde de euro în următorii şapte ani. Potrivit celui mai recent studiu guvernamental, ediţia din acest an a Olimpiadei va deveni cea mai profitabilă din întreaga istorie a mişcării olimpice moderne, însă rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla sau nu. Cert este că până când vom afla, premierul britanic, David Cameron, rămâne optimist, el declarând recent că Jocurile Olimpice vor deveni un real succes pentru economia ţării.
9 miliarde de lire sterline, factura pentru Londra 2012
Costurile pentru organizarea efectivă a evenimentelor sportive sunt separate faţă de costurile pentru construcţia infrastructurii şi reamenajarea spaţiului de lângă Parcul Olimpic, de exemplu. În timp ce evenimentele sportive sunt finanţate din surse private, infrastructura este finanţată din bani publici care provin în proporţie de 67% de la Guvernul Marii Britanii, 23% de la Loteria Naţională şi 10% de la Primăria Londrei. Bugetul iniţial al Jocurilor Olimpice era de 2,4 miliarde de lire sterline, însă în 2007 acesta aproape că s-a triplat ajungând la 9,3 miliarde de lire. În mare bugetul prevedea alocări de bani pentru următoarele cheltuieli:
• Infrastructură (electricitate, utilităţi, poduri, şosele etc)
• Construirea de baze sportive
• Transport (construirea de noi căi de comunicaţii, precum şi infrastructură de transport – gări)
• Servicii de securitate şi asigurări
• Centrul mass-media şi Satul Olimpic
• Buget de urgenţă
• Taxe
• Alte cheltuieli
Estimările bugetare au rămas aproximativ la fel, astfel încât la ultimul raport financiar lansat la începutul lunii iunie, bugetul total era de 9,298 miliarde de lire sterline. Conform ultimei estimări bugetare cei mai mulţi bani publici au fost planificaţi pentru infrastructură – 1,8 miliarde lire, Centrul Media şi Satul Olimpic – 1,2 miliarde lire, construirea de baze sportive – puţin peste 1 miliard de lire, servicii de securitate şi asigurări – 896 milioane lire, transport – 894 milioane lire, bugetul de urgenţă – 88 milioane de lire, restul bugetului fiind alocat pentru alte cheltuieli (logistică, campanii de promovare etc).
Pentru a putea finanţa costurile de organizare ale evenimentelor sportive, organizatorii au încheiat parteneriate cu marile companii. Acestea au fost împărţite în patru mari categorii: Parteneri Globali, Parteneri Oficiali, Susţinători Oficiali şi Furnizori Oficiali. Printre partenerii de prim rang ai ediţiei din acest an a JO se numără ACER, Coca-Cola, General Electric, McDonalds, Panasonic, Procter & Gamble, Samsung şi VISA.
De asemenea, o armată de voluntari va contribui la buna organizare şi desfăşurare a evenimentelor. În 2010 când a fost deschis procesul de recrutare al voluntarilor, peste 240.000 de aplicaţii au fost primite, în total fiind selectate circa 70.000 de persoane. Sebastian Coe, fost atlet şi politician britanic, omul responsabil pentru aducerea Olimpiadei din 2012 la Londra, a declarat recent că voluntarii vor contribui cu aproximativ 8 milioane de ore de muncă în timpul şi după JO. El a mai spus că evenimentele pur şi simplu nu ar putea exista fără aceştia.
Între dezastru financiar şi profit. Montreal 1976, aşa nu. Los Angeles 1984, aşa da.
JOCURILE OLIMPICE 2012 Dar nu toate Jocurile Olimpice din istorie au fost profitabile, aşa cum speră astăzi Guvernul Marii Britanii să se întâmple cu Londra 2012. Una dintre cele mai dezastruoase ediţii a JO din punct de vedere financiar a fost cea din vara anului 1976 de la Montreal din Canada, aduci când Nadia Comăneci aducea României prima nota de 10 din istoria gimnasticii olimpice. Nota de plată pentru Montreal a fost de 6 miliarde dolari (calculată la valoarea dolarului din 2009). Costurile au fost depăşite cu 796% faţă de estimările iniţiale, ceea ce înseamnă că JO din Canada au fost cele mai costisitoare jocuri din istorie până la JO de la Beijing din 2008. Una dintre ipotezele pentru dezastrul financiar o reprezintă ideea conform căreia contractorii, suspectaţi că ar fi făcut parte din mafia din Montreal, au delapidat sume uriaşe de bani din absolut toate contractele, înlocuind materialele de construcţie prevăzute iniţial cu altele mai ieftine şi deci, de mai proastă calitate. Acest lucru a condus la întârzieri mari, construcţii instabile şi la costuri uriaşe de producţie.
La capătul opus, se află Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984 considerate ca fiind cele mai profitabile jocuri din istoria olimpismului modern. Cu un profit de 250 milioane de dolari, Los Angeles a arătat lumii că se poate să găzduieşti cel mai mare eveniment sportiv al lumii şi să şi câştigi bani din asta. Formula de succes a metropolei californiene a constat într-o combinaţie ideală de utilizare a cât mai multe amplasamente deja construite şi sponsorizări masive din partea sectorului privat. Practic singurele construcţii realizate pentru JO de la Los Angeles au fost Velodromul Olimpic şi Piscina Olimpică, realizarea lor fiind în mare parte finanţată de McDonalds şi 7Eleven.
Jocurille Olimpice la Bucureşti?
JOCURILE OLIMPICE 2012 În vara anului 2010, primarul Bucureştiului Sorin Oprescu, lansa o veste total neaşteptată odată cu o vizită oficială la Naţional Arena, pe atunci încă în construcţie. El declara presei că ar dori să organizeze Jocurile Olimpice la Bucureşti în anul 2020, în ciuda faptului că un astfel de eveniment necesită pregătiri laborioase de zeci de ani şi sume uriaşe de bani, de ordinul miliardelor de euro. Cu toate acestea primarul Oprescu părea optimist la vremea respectivă, declarând că are şi sprijinul opiniei publice, dând ca argument un sondaj de opinie realizat telefonic, conform căruia 85% dintre cetăţenii Capitalei şi 93% dintre români ar fi de acord cu organizarea Olimpiadei la Bucureşti în anul 2020. Totuşi primarul n-a putut aduce lămuriri suplimentare despre cum mai exact intenţionează ca planul să devină realitate. De cealaltă parte, reprezentanţii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) arătau că acest lucru este imposibil, nu doar din cauza costurilor uriaşe de organizare, ci şi din cauza spaţiilor de cazare insuficiente, lipsa unei infrastructuri adecvate şi a unor baze sportive demne de o Olimpiadă. Conform COSR ar fi însemnat ca Bucureştiul să dispună în 2020 de cel puţin 37 incinte sportive, fiecare cu o capacitate de cel puţin 3000 de locuri şi de asemenea de un stadion de atletism cu 50.000 de locuri.
Care sunt etapele prin care trebuie să treacă un oraş pentru a găzdui Jocurile Olimpice?
JOCURILE OLIMPICE 2012 Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), autoritatea care guvernează asupra Jocurilor Olimpice şi care jurizează aplicaţiile primite din partea oraşelor care depun oferte de organizare a marelui eveniment, este foarte exigent atunci când acceptă candidatura unui oraş. Există mai multe etape care trebuie realizate pentru ca un oraş să obţină titlul de oraş gazdă:
• Oraşul care candidează trebuie să dea garanţii în scris CIO că are sprijinul Guvernului, populaţiei localităţii (sau chiar al ţării), mediului de afaceri şi al presei.
• După ce se obţine sprijinul pentru proiect, oraşul îşi anunţă oficial intenţia de participare. Aceasta se face de obicei cu circa zece ani înainte de ediţia vizată.
• Cu opt ani înainte de desfăşurarea JO, oraşul candidat trebuie să răspundă unor întrebări ale CIO în cadrul unui chestionar. Acesta are nouă teme, cuprinzând 25 de probleme care vizează programul Jocurilor, bazele sportive, finanţare, mediu înconjurător, transporturi, sat olimpic, hoteluri, securitate.
• La trei luni după depunerea dosarului de intenţie, CIO anunţă cele cinci oraşe care au fost acceptate să-şi prezintecandidatura la organizarea JO.
• În acelaşi an CIO publică raportul Comisiei de Evaluare pentru fiecare oraş-candidat.
• La o lună după şi cu circa şapte ani înainte de începerea ediţiei JO, CIO desemnează oraşul gazdă.
