Se pare ca ministrii actualului Cabinet au sarcina de a lansa, prin rotatie, diverse baloane de incercare catre public, menite a starni reactii exasperate. Continutul e acelasi: sa vedem cat de tare se enerveaza contribuabilul atunci cand il amenintam ca mai punem o taxa pe mancarea nesanatoasa (ca si cum de-a dracului ar manca saracimea hamburgheri in loc de muschi de vita), ca mai impozitam o pensie, ca-i mai luam o alocatie. Pana sa ajunga sa explodeze, baloanele sunt dezumflate de catre premier; scopul e ca gloata sa ramana cu ochii in soare, nebagand de seama ca intre timp e dijmuita la buzunare prin diminuarea unor venituri salariale, prin inghetarea ilegala a pensiilor, prin cererea platii in avans a impozitului pe un profit ipotetic, prin cresterea unei accize si alte trucuri de aceeasi speta.
Daca tot ni se inalta asemenea baloane, sa ne uitam mai atent la unul dintre ele – alocatia pentru copii. Ministrul Muncii ne-a spus de curand ca "s-ar putea ca din 2011 acesti copii care provin din familii instarite sa nu mai primeasca alocatii de la stat". Aparent, este o masura echitabila, daca socotim ca alocatia pentru copii face parte din categoria ajutoarelor sociale. Impactul social nici n-ar fi mare, avand in vedere ca natalitatea este sensibil mai mica in familiile instarite, deci, din cele 3,9 milioane de copii care primesc in prezent alocatie, probabil ca cei ramasi fara acest venit ar fi de ordinul zecilor de mii. Daca mai avem in vedere ca alocatia cu pricina este de 42 lei, probabil ca cei privati de aceasta binefacere nici nu s-ar necaji prea tare (la un venit familial de 10 mii, multi nu se ostenesc sa-si ridice alocatia, aceasta presupunand o deplasare la posta, al carei program coincide cu orele la care oamenii respectivi, de regula, sunt la munca).
Dar nici economia statului n-ar fi mai mare decat doua-trei salarii de bugetar descurcaret. Problema e ca alocatia pentru copii nu este doar o componenta a asistentei sociale, ci si un mijloc de stimulare a natalitatii. Acest obiectiv pare sa fi fost uitat de catre domnul ministru. Oamenii nu fac copii ca sa castige alocatie (exista cazuri de saracie extrema in care s-ar putea ca acest lucru sa se intample, dar nu cred ca acest tip de natalitate trebuie stimulat). Cu toate acestea, atunci cand costul relativ al copilului este important, el devine un inhibitor al natalitatii. Costul relativ al copilului reprezinta impactul pe care il au cheltuielile generate de un copil asupra nivelului de trai al familiei. Studiile demografice au aratat, nu de azi, ca segmentul social asupra caruia acest factor inhibitor are cel mai puternic impact il reprezinta mijlocul piramidei sociale.
Schematizand lucrurile, o familie saraca nu resimte prea mult o gura de hranit in plus, pentru ca oricum se hraneste prost, cheltuieste putin pe imbracaminte, locuieste in conditii la fel de mizere si cu doi copii, si cu trei. O familie cu adevarat bogata are la dispozitie suficiente resurse care depasesc nevoile traiului zilnic incat sa nu-si vada cu nimic diminuata bunastarea de cheltuielile aduse de un copil.
Dimpotriva, o familie mijlocie (cea definita in sondaje prin afirmatia "Reusim sa cumparam si unele bunuri mai scumpe, dar cu restrangeri in alte domenii") aspira sa-i ofere copilului conditii de trai comparabile cu ale adultilor – o camera separata, bona etc. – care vor afecta simtitor bugetul familial. Tocmai de aceea, politicile de stimulare materiala a natalitatii au de regula drept tinta principala exact clasa de mijloc. De exemplu, multe state aplica deduceri din impozitul pe venit familiilor cu copii, ceea ce, pana la urma, reprezinta un venit suplimentar direct proportional cu salariul, si nu invers, cum vrea sa faca Ministerul Muncii.
Dar sa nu ne facem iluzii. Guvernul nu se preocupa de viitorul demografic al natiunii. Scopul e simplu: diminuarea, prin orice mijloace, a cheltuielilor bugetare. Indiferent de efectul pe termen lung.
