Un colonel din Serviciul de Telecomunicații Speciale este cercetat pentru corupție. Culmea ironiei, telefoanele îi sunt interceptate. Într-o convorbire telefonică, îi spune interlocutorului său că incendiul de la Colectiv a fost opera unei mâini criminale. Până aici, nicio problemă: orice om, chiar și un colonel de la un serviciu secret, are voie să spună ce vrea într-o convorbire privată. Convorbirea, cum spuneam, este interceptată, iar anchetatorii fixează discuția într-un document. Stenogramă, în limbajul deja obișnuit. Nici aici nu este vreo problemă – așa se fac anchetele, iar domnul colonel este anchetat.
Stenograma apare însă în presă. De aici – problema. Website-urile, rețelele de socializare, televiziunile preiau din stenogramă informația “plasată“ de colonelul nostru în discuția sa privată. Publicul începe să vibreze – știam că a fost atentat, știam că incendiul a fost provocat, „serviciile“ știau, toată lumea știa și știe și zâmbește cu subînțeles. Șoaptele devin acuzații dure, luciditatea face loc emoției date de o sublimă teorie a conspirației.
Unii politicieni simt „vânt din pupa“. Au o privire mai inteligentă sub sprâncenele încruntate decât restul lumii. Subînțelesul lor e mai profund decât subînțelesul vecinului. Ei apar la televizor, sunt “la butoane“, au informații „din interior“. Convinși că strâng puncte la capitolul imagine, politicienii noștri nu ezită să furnizeze opinii, mai ales că toate elucubrațiile sunt la dispoziție gratis, sunt la îndemână, iar subiectul cere atitudine. Nici nu contează faptul că ei sunt pe dinafară cu totul, nu numai cu povestea aceasta.
„Atitudinea“ comentatorilor – fie că sunt reprezentanți ai clasei politice, fie că sunt doar corpuri ale insectarului abonat la agenda știrilor -, nu poate fi însă lipsită de părtinire. Desigur, “ceilalți“ sunt de vină întotdeauna, deci și de această dată de vină sunt “ei, alții, ceilalți“. Câmpul de bătălie și de manifestare a televiziunilor de știri e perfect acoperit.Din perspectiva comunicării, am putea spune că avem de-a face cu un proces de manipulare standard. Se ia o bucată de adevăr (incendiul), se împănează cu ingrediente false, i se dă interpretarea necesară, se aruncă în piață în acele puncte-cheie despre care se știe că vor mușca momeala (sau li se impune să muște), iar diseminatorii fac ceea ce știu mai bine – diseminează. Dacă este așa, atunci trebuie înțeles motivul pentru care era nevoie de acest show și cine ar avea interese să îl declanșeze. Altfel spus, cine este scenaristul și cine este regizorul?
În cazul nostru, cel mai interesant lucru de observat este locul din care pleacă informația – DNA. Această instituție, pe cât de temută apare, lasă să scape către presă stenograme din anchete. Poate fi o formă de apărare a acestui parchet care, devoalând amănunte dintr-o anchetă, se pune la adăpost de o posibilă imixtiune în mersul acesteia. De ce stenograme? Pentru că stenogramele s-au dovedit a fi mult mai spectaculoase decât schemele juridice din dosare – cui nu-i place să citească dialoguri private?! – și “merg“ bine în media.
Un alt lucru interesant – personajul care spune, cu subiect și predicat, că incendiul de la Colectiv a fost provocat cu intenție. Un ofițer dintr-un serviciu secret este din start considerat un om bine informat, cu acces în locurile în care lumea nu are voie să pătrundă.
Este posibil ca ofițerul, știind că e supravegheat, să fi mizat pe faptul că, spunând aceste propoziții, convorbirea va deveni publică. După cum, la fel de posibil este ca acest ofițer să fi primit ordin să “execute“ convorbirea telefonică sau să fie doar un amator oarecare de teoria conspirației, nu foarte mobilat mental, dar care petrece mult timp pe Facebook.
Din păcate, nu avem toate datele problemei ca să putem identifica ferm sursa manipulării. E greu de stabilit și cui folosește această poveste, sunt prea multe „straturi“ de interese de decopertat.
Dar putem vedea cu siguranță cui NU folosește acest (nou) scandal. Nu folosește societății românești, în ansamblul ei. Miza acestui proces este aceea de a spori confuzia oamenilor, de a crește neîncrederea acestora în instituțiile statului, de a-i face pe cetățeni să se teamă mai mult de forța nevăzută a serviciilor pe care le plătesc ei înșiși. Lumea umbrelor are nevoie de neliniștea fiecărei zile.
Adevărul și normalitatea, asumate și înțelese, fac societatea puternică. Or, instituțiile slabe ale statului român, conduse de oameni și mai slabi, au nevoie de o societate incapabilă să le corecteze. Iar pentru aceasta fac orice și folosesc orice instrumente. Inclusiv așa-numitele servicii speciale – tot instituții ale statului. Până la urmă, ofițerul nostru era membru al unei astfel de instituții și era cercetat pentru corupție, nu-i așa?!
