Desi nu fara peripetii, Colegiul Electoral Bisericesc al BOR, intrunit la Palatul Patriarhiei, a ales initial ca mitropolit al Ardealului, in locul ramas vacant, pe PS Laurentiu Streza, episcop de Caransebes. Opinia publica romaneasca, clerici si laici, a interpretat alegerea ca semn de innoire, de reforma, mai ales ca celalalt candidat, IPS Andrei Andreicut, figura mult controversata, este perceput ca om al discordiei intre credinciosii ortodocsi si greco-catolici, cu o biografie discutabila.
Speranta de reforma, de modernizare a Ortodoxiei romanesti, intr-o lume confruntata cu saracia, opresiunea si coruptia, dar si cu pacatele proprii decurgand din colaborarea cu securitatea si cu structurile statului comunist, toate acestea au fost spulberate printr-o lovitura de teatru (ieftin) de scindarea mitropoliei Ardealului si alegerea surprinzatoare a PS Anania ca mitropolit al miezului acesteia. Este regretabil, consternant, ca Patriarhia s-a pretat acestei farse levantine, adaugand un act suplimentar de vointa contra adaptarii BOR la noile dezvoltari ale societatii noastre, la inceput de mileniu, dovedind Ð o data in plus – ca este incremenita in trecut si adaptata practicilor si intereselor meschine de putere lumeasca.
Dupa decembrie 1989, s-a sperat sincer ca Patriarhia va proceda la o mea culpa curajoasa pentru plasarea sa condamnabila in spatele structurilor comuniste, legitimandu-le, lasandu-se infiltrata si manipulata de Securitate, mai ales in bisericile din exil, in SUA, Canada, Franta si alte tari. Este inca vie in memorie insistenta cu care preotii trimisi de Patriarhie sa slujeasca in bisericile din strainatate afirmau din amvon ca principala lor misiune de suflet este combaterea anticomunismului. Un asemenea om al Bisericii, astazi inalt prelat, il informa in anii '60 pe ambasadorul Cornel Bogdan de la Washington ca mitropolitul Iustin Moisescu s-a intalnit in Uppsala (Suedia) cu episcopul Valerian Trifa din SUA, dusman declarat al comunismului, in ciuda incercarilor si promisiunilor autoritatilor eclesiale de la Bucuresti de a-l atrage in sistem. In scrisoarea citata, denuntatorul cuvios preciza ambasadorului Bogdan ca este in masura, daca i se cere, sa informeze despre continutul discutiilor dintre cei doi prelati, ceea ce l-a scarbit pana si pe destinatar, asa cum afirma el insusi, cu ani in urma. Un alt preot sustinea, in Canada anului 1989, ca cei care denunta demolarea bisericilor din tara sunt „dusmani declarati ai Romaniei”.
Dorind ostentativ sa arate ca Biserica Ortodoxa nu are nimic sa reproseze colaborarii sale din trecut cu comunismul, PS Andrei Andreicut l-a invitat senin la manifestarile religioase din 20-22 octombrie a.c., de la Alba Iulia, pe un fost presedinte al Departamentului Cultelor, Gheorghi Nencov (Nenciu), ins dubios pus de „organe” sa gestioneze un timp fluxul de informatii si denunturi privind viata bisericeasca sub comunism. Oare arhiepiscopul de Alba ignora realmente semnificatia gesturilor sale de inalt slujitor al BOR sau vrea sa ofere un semnal ca Biserica este infailibila, iar nevoia de reforma este neavenita? Spre ilustrare, in legatura cu perceptia in strainatate a oficinei mentionate, ar fi suficient sa aratam ca un fost director al D.C., trimis ca ambasador in SUA, imediat dupa decembrie '89, nu a fost primit niciodata de presedintele Bush senior si nici de secretarul de stat Baker, sau de alti oficiali, silindu-l pe Ion Iliescu sa-l recheme doar dupa 2 ani de (ne)activitate la Washington.
In loc de cainta, meditatie, reforma, tributari ai fastului oriental, inaltii prelati ortodocsi ne ofera jocul de-a mitropoliile la care participa, cu concursul ingaduitor al patriarhului Teoctist, cuviosii Anania, Nifon, Teodosie, poate si altii. Ignorand reformele din Bisericile protestante sau cele in curs din catolicism, ecumenismul afisat de BOR este lipsit de continut si refractar noilor timpuri.