Perechea română Irina Begu și Horia Tecău a fost învinsă, sâmbătă, în proba de dublu mixt, de perechea cehă Lucie Hradecka/Radek Stepanek cu 6-4, 7-5. Astfel, reprezentanții României la Jocurile Olimpice de la Rio au fost eliminați din sferturile de finală ale turneului de tenis, informează Agerpes.
Horia Tecău disputase cu o oră înainte alături de Florin Mergea finala probei de dublu masculin, în care românii au fost învinși de spaniolii Rafael Nadal și Marc Lopez cu 6-2, 3-6, 6-4.
Citește și: FOTO: Mergea și Tecău, argint în proba de dublu masculin la Rio
Alte rezultate de la dublu mixt:
Bethanie Mattek-Sands/Jack Sock (SUA) — Teliana Pereira/Marcelo Melo (Brazilia)6-4, 6-4
Venus Williams/Rajeev Ram (SUA) — Roberta Vinci/Fabio Fognini (Italia)6-3, 7-5
Sania Mirza/Rohan Bopanna (India) — Heather Watson/Andy Murray (Marea Britanie)6-4, 6-4.