Neculai Constantin Munteanu a publicat în revista 22 un serial numit „Cei mai scârboşi informatori”. Nicolae Balotă, Emanuel Valeriu sau Constantin Bălăceanu Stolnici se numără printre ei, iar informaţiile aduse de N.C. Munteanu te lasă pe alocuri perplex.
Însă topul făcut de Munteanu ne-a rezervat la final o surpriză: cel mai scârbos informator este considerat Alex Mihai Stoenescu. Un informator zelos, care turna masiv la securişti. Însă un episod scos de N.C. Munteanu din dosarul de informator al lui Stoenescu este pur şi simplu cutremurător. Citez şi eu: „În dimineaţa zilei de 12.04.1984, la ora 9.50, a surprins, în dreptul agenţiei CEC din Piaţa Amzei, un individ care fotografia cozile la diferite magazine. Sursa l-a urmărit pe individ şi i-a reţinut semnalmentele, după care s-a deplasat rapid în dreptul cofetăriei Casata, unde a făcut cunoscute cele văzute unui sergent major de miliţie aflat în misiune. Împreună cu acesta, sursa şi alţi lucrători de miliţie, precum şi un ofiţer M.I. au pornit în căutarea individului, cercetând magazinele şi toate unităţile comerciale din zonă. La ora 10.30, sursa l-a identificat pe individ în apropierea unor cozi şi a atras atenţia ofiţerului M.I. că individul (alertat de agitaţia subofiţerilor de miliţie) s-a ascuns între oamenii de la coadă. În momentul în care individul s-a izolat de coadă, încercând să-şi plaseze aparatul foto într-un autoturism, a fost reţinut şi identificat”.
Aveam 7 ani în 1984 şi ţin minte cozile la orice care începuseră, am amintiri brutale despre oameni care îşi dau pumni şi coate pentru a intra în faţă (iar la 7 ani nu prea ieşi învingător din busculade din astea). Alex Mihai Stoenescu avea 31 de ani în 1984. În lumea aceea, el se apucă să alerteze miliţia că cineva face poze. Apoi pleacă în urmărirea fotografului şi reuşeşte să-l reţină. Am citit acest episod în articolul lui N.C. Munteanu, l-am recitit de două ori şi mărturisesc că sunt depăşit de situaţie. Pur şi simplu nu pot să înţeleg. Securiştii au făcut viaţa un infern pentru mulţi atunci. Săracul Carol Sebastian a fost şantajat de ei cu băgarea la puşcărie şi a cedat, iar de când s-a aflat a dispărut din spaţiul public. Mona Muscă a turnat dând descrieri pozitive despre colege, aşa a înţeles ea să facă o carieră. Chiar şi cazuri mult mai complexe pot avea o logică până la un moment. Dar să urmăreşti pe cineva pentru că a făcut poze pe stradă este din cu totul alt film: este o ticăloşie gratuită, voluntară, zeloasă.
L-am întâlnit pe Alex Mihai Stoenescu la finele anilor ’90, când era purtător de cuvânt la partidul lui Varujan Vosganian, UFD. M-a impresionat prin profesionalism şi coerenţă. Anterior, pusese pe picioare departamentul de PR şi imagine al Armatei. De atunci, a devenit mai degrabă literat şi istoric. Scrie lungi volume despre revoluţie, Antonescu, lovituri de stat şi alte momente sexy din istorie. Invariabil. informaţia abundă, dar interpretarea tinde să fie paranoică – străinii răi ameninţă ţărişoara, dar noroc cu securiştii şi militarii cei buni care o apără. Omul e harnic în tot ce face, inclusiv în ticăloşie. A devenit expert în istorie şi revoluţie exact cum devenise expert în turnătorie: exces de zel şi strivirea umanităţii. Nu ştiu ce a păţit fotograful alergat de Stoenescu prin Bucureşti în 1984. A rămas a anonim, dacă a supravieţuit. Jigodiile însă fac carieră.
Din aceeaşi speţă este şi un caraghios care a fost trimis de PRM în CNA şi a rămas uitat pe acolo. Adevărul publică detalii din dosarul lui Constantin Duţu, acuzat de CNSAS că a făcut poliţie politică. Balerin şi instructor de balet la Teatrul „Constantin Tănase”, Duţu pleca frecvent afară şi dădea raportul Securităţii despre colegii săi. Până aici, o poveste banală, urâtă, dar banală. Surprinzător este modul în care omul făcea exces de zel. Dacă Stoenescu alerga fotografi pe străzi, acest Duţu se credea pavăză morală a naţiei, supraveghea moralitatea balerinelor în numele statului: „Ca şef de secţie şi maestru coregraf, am cunoscut-o pe E.F. din anul 1971, când s-a angajat la Teatrul «Constantin Tănase». Bună profesional, fizic plăcut, dar la capitolul moralitate are mari lipsuri… În anul 1979, cu ocazia unui turneu în RSF Iugoslavia, E.F a plecat, fapt care m-a determinat să fac o amplă informare pentru ARIA (Asociaţia Română de Impresariat Artistic), cu scopul de a fi înaintată organelor de Securitate. Dar, cu toate acestea, E.F. primeşte viză mai departe să plece în ţări arabe, unde ne face ţara de râs”. Nemulţumit că informarea sa cu privire la balerină s-a blocat la ARIA, Duţu povesteşte mai departe ce a făcut cu ea: „A stat aproape un an de zile la tovarăşul D. de la protocolul ARIA, sunt sigur că nu a citit-o nimeni. Am luat-o de la dânsul, am dat-o eu personal unui tovarăş lucrător al Securităţii statului. Cu toate că ARIA ştia comportarea ei, i-a dat drumul mai departe. Elemente corupte, aflate în ţară, în loc când sunt depistate să se ia măsuri contra lor, sunt încurajate şi lăsate peste graniţă”. În legătură cu alte două persoane, Duţu le spune securiştilor: „Surorile P. sunt dubioase şi merită luate în observaţie. Vă voi ţine la curent cu ce voi afla mai departe”. În acelaşi timp, securiştii îi deschid dosar lui Duţu însuşi pentru că omul se apucase să le plaseze pe balerinele cu care pleca în turneu, adică devenise peşte, mai pe româneşte.
Ţin minte când, prin anii 1998 – 1999, la mine la ţară s-a mutat o familie de foşti securişti. Doamna familiei, o femeie de treabă altfel, care adoră viaţa la ţară, avea momentele ei de reverie. Culegeam împreună zarzăre de pe marginea drumului şi discutam politică. Era interesată ce ne mai învaţă „pe la facultăţile alea de ştiinţe politice”. Era mare scandal pe atunci cu CNSAS. La un moment dat îmi zice: „Cristi, înainte să cumpărăm casa asta, m-am uitat prin dosare, am vrut să văd şi eu pe cine o să am vecini. Îţi zic eu, unii dintre vecinii noştri sunt dintre ăia de veneau la noi singuri ca să toarne, şi să vezi ce mizerii turnau, cine cu cine se ţine, cine se îmbată, ăştia sunt din ăia, măi Cristi, care voiau să facă rău la oameni. Şi, la sfârşit, acolo, ziceau că o fac «din patriotism»”. Doamna H, securista simpatică care s-a prăpădit între timp săraca, avea atunci aerul că nu pricepe nici măcar ea. Am făcut observaţia asta cu glas tare: adică vă uimeau şi pe dvs. cu turnătoriile. Of, nu ştiam cum să mai refuzăm jigodii din astea.
Stoenescu şi Duţu reprezintă două feţe ale răului profund: psihopaţii care sunt obsedaţi să-i controleze pe alţii. Securitatea le-a oferit un cadru perfect de manifestare.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
