Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că UE trebuie să își intensifice acțiunile pentru expulzarea imigranților care nu se califică la statutul de refugiați, potrivit Agerpres.
În discursul său privind starea Uniunii, susținut în plenul Parlamentului European la Strasbourg, Juncker a lăudat de asemenea Italia pentru 'perseverența și generozitatea' de care a dat dovadă în gestionarea crizei imigranților. "Italia a salvat onoarea Europei", a spus el.
Președintele Comisiei Europene a mai afirmat că sunt de 'absolută necesitate' mijloace pentru o migrație legală spre UE, precizând că Bruxellesul va lucra pentru găsirea mai multor posibilități în acest sens.
"Migrația ilegală se va opri numai atunci când imigranții au o altă opțiune decât cea de a se aventura în călătorii periculoase", a declarat Juncker.
Juncker a atras de asemenea atenția că statele membre ale blocului comunitar trebuie să respecte deciziile instanțelor UE, făcând referire la refuzul Ungariei de a primi refugiați.
Ungaria a contestat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) schema obligatorie de cote care urmărește să redistribuie între statele membre 120.000 de refugiați din Italia și Grecia, pentru a mai reduce povara migrației de pe umerii celor două țări. Însă CJUE a respins săptămâna trecută contestația Ungariei, menținând schema blocului comunitar.