În Japonia, ceremoniile în memoria celor decedaţi durează, de regulă, 49 de zile de la data morţii. Pe durata lor, cei îndoliaţi îşi plâng morţii. Numărul victimelor cutremurului şi tsunamiului care au lovit regiunea Tohoku din nord-estul Japoniei a ajuns acum la aproximativ 30.000, dacă îi includem şi pe cei dispăruţi. A fost cel mai mare dezastru natural din istoria Japoniei, iar naţiunea întreagă a fost în doliu.
În toată această perioadă, sensibile la sentimentele pu-blicului, posturile de te-le-viziune s-au abţinut de la difuzarea unor programe frivole şi reclame vesele. Multe dintre evenimentele hanami, care celebrează an de an înflorirea cireşilor şi sunt foarte iubite de noi japonezii, au fost anulate. Evenimente muzicale şi sportive sau petreceri popu-lare au fost şi ele fie amânate, fie contramandate. În mod bizar, concertele cân-tăreţei americane de rock Cyndi Lauper au fost cam singurele evenimente neanulate.
Puternicele legături (kizuna) dintre japonezi au generat o mare solidaritate în vremuri sumbre cum sunt acestea. Una dintre virtuţile kizuna se reflectă în incapacitatea oamenilor de a se distra în modul lor obişnuit, ştiind că atât de mulţi conaţionali au pierdut şi că alţi 200.000 de sinistraţi îndură condiţii grele în centrele de evacuare.
Există acum însă îngrijorarea că aceste kizuna ar putea să imobilizeze chiar economia japo-neză, care trebuie să îşi revină cât mai repede cu pu-tinţă – nu doar de dragul Jap-oniei, dar şi pentru că disfuncţio-nalităţile din eco-nomia japoneză lovesc restul Asiei, Japonia fiind parte integrantă a lanţurilor regio-nale de aprovizionare.
Atât de puternicele kizuna şi mentalitatea de doliu au afectat grav consumul. Industria de turism a fost dur lovită de abstinenţa oamenilor de la călători, iar staţiunile geo-termale din regiunea Tohoku, de obicei pline de turişti au devenit o victimă a dezastrului natural, deşi nici cutremurul, nici tsunamiul nu le-au lovit direct. La fel, zvonurile total nefondate că toată Japonia e cuprinsă de radioactivitate au dus la prăbuşirea turismului extern.
Conferinţele şi petrecerile din Tokyo au fost anulate, iar acest lucru nu a afectat direct doar hotelurile şi pensiunile, ci şi industria băuturilor alcoolice şi pe cea de produse alimentare şi răcoritoare. Industria restau-rantelor e şi ea cu spatele la zid. Nu mai ai nici o problemă să faci imediat rost de o rezervare la un restaurant de trei stele Michelin. În ciuda eforturilor imense de a asigura congelarea produselor în condiţiile între-ruperilor dese ale curentului, clienţii nu îşi fac apariţia.
De asemenea, cumpărătorii care formau cozi pentru a-şi lua apă şi hârtie igienică imediat după dezastru nu se întorc prea repede în supermarketuri. Iar această tendinţă de a se abţine de la cumpărarea altor produse cu excepţia celor care ţin de dezastrul natural nu se limitează la estul Japoniei. Este un trend naţional.
Diminuarea consumului survine într-un moment în care econmia Japoniei e deja slăbită. Trecută prin două decenii de apatie, ea a rămas şi mai mult în urma economiei globale după ce a fost nimerită de undele de şoc produse de prăbuşirea Lehman Brothers în 2008. Acum se trezeşte lovită de combinaţia dintr-o deflaţie prelungită şi şocurile cauzate de recentele catastrofe naturale.
La sfârşitul lunii aprilie se împlinesc 49 de zile de la 11 martie, data când cutremurul şi tsunamiul au lovit ţara. Impactul profund asupra economiei se va prelungi cel puţin până la acest moment. După cutremurul de la Kobe din 1995 a fost nevoie de un an până când consumul şi-a revenit, dar daunele materiale la scară largă au impulsionat atunci puternic cererea, iar acest lucru ar trebui să se repete acum.
O enormă cerere va exista pentru construcţia de locuinţe provizorii şi, ulterior, pentru reconstrucţia oraşelor pierdute. Daunele estimate la 25 trilioane de yeni dau şi măsura volumului cererii potenţiale generate de reconstrucţie.
Dar guvernul japonez trebuie să gândească creativ şi curajos. Dacă oraşele afectate de fenomenul depopulării înainte de a fi distruse vor fi transformate prin reconstrucţie, s-ar putea să asistăm la naşterea unui nou model de dezvoltare regionale, care ar putea descentraliza economia japoneză Tokyo-centrică.
Terenuri agricole, fărâmiţate în parcele prea mici şi lucrate până acum de o populaţie în îmbătrânire, fără moştenitori, au devenit acum libere, deschizând calea pentru practicarea unei agriculturi la scară mai largă. Similar, micile afaceri deţinute de pescari individuali, ai căror potenţiali moştenitori şi-au ales altă carieră, pot fi acum reorganizate şi consolidate, profitând astfel de avantajele pe care le aduce cu sine o dimensiune mai mare a firmei.
Poate că cel mai important este că accidentul nuclear a evidenţiat brutal nevoia până acum ignorată de avea surse de energie sigură şi regenerabilă. Guvernul actual are planuri de construcţie a unor mari centrale eoliene şi solare în zonele afectate de dezastru.
Dar economia Japoniei a stat prea mult timp împotmolită pe marginea şanţului ca urmare a hiper-reglementării şi a aderenţei rigide la experienţele din trecut. Aşa că, dacă e să vedem o rază de speranţă în ororile suferite de oamenii din regiunea Tohoku, aceasta vine din faptul că japonezii înţeleg că acum au nevoie cel mai mult de un leadership clar, cu un plan coerent şi curajos de reconstrucţie şi reînnoire a ţării.
De fapt, singurul mod în care putem cu adevărat să celebrăm memoria celor care şi-au pierdut viaţa este să creăm din ruinele tsunamiului un nou model al Japoniei, nu să readucem oraşele şi economiile lor la stadiul anterior de decădere.
YURIKO KOIKE, FOST MINISTRU AL APĂRĂRII ŞI CONSILIER NAŢIONAL DE SECURITATE, ESTE PREŞEDINTELE CONSILIULUI EXECUTIV AL PARTIDULUI LIBERAL DEMOCRAT NIPON. COPYRIGHT: PROJECT SYNDICATE, 2011.
