Jandarmeria Română a publicat un anunţ de intenţie anunţând că vrea să cumpere „echipamente de reprimare a revoltelor”, respectiv căşti de protecţie, pulverizatoare, pistoale mitralieră, puşti, grenade fumigene, grenade lacrimogene şi altele, estimând preţul de achiziţie la 42 de milioane de lei, scrie Mediafax.
Potrivit anunţului de intenţie de pe site-ul www.e-licitatie.ro, Jandarmeria vrea să cumpere 10.000 de căşti de protecţie, 475 de pulverizatoare, 300 de pistoale mitralieră, 406 puşti, 33.500 de cartuşe pentru lansatoare, 1.000 de grenade fumigene, 1.000 de petarde, 10.500 de grenade lacrimogene şi 4,7 milioane de cartuşe.
Valoarea estimată a contractului, fără TVA, este de peste 42,2 mlioane de lei.
Data prevăzută pentru începerea procedurilor de atribuire a contractului este 1 martie.
Potrivit anunţului precizat, „plata se va face prin virament de la bugetul de stat” şi nu se înscrie în proiecte sau programe de finanţare din fonduri comunitare.
Anunţul a fost afişat în 27 ianuarie 2011.
Marius Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX, că anunţul publicat pe site-ul de licitaţii reprezintă doar „un anunţ de intenţie”, afişat conform HG 34/2006 privind achiziţiile publice şi că nu creează autorităţii care îl publică obligaţia de a face achiziţia.
Teodorescu a precizat că lista bunurilor prevăzute de anunţ se încadrează în programul de achiziţii al Jandarmeriei Române şi că denumirea „echipamente de reprimare a revoltelor” reprezintă o sintagmă generică folosită ori de câte ori se fac astfel de anunţuri.
Purtătorul de cuvânt a mai spus că echipamentele respective sunt necesare misiunilor jandarmilor români şi că lista anunţurilor de intenţie se actualizează în mod constant, în funcţie de bugetul alocat Jandarmeriei.
Acesta a subliniat că publicarea anunţurilor de intenţie pe site-ul de licitaţii electronice este impusă prin lege, pentru a asigura transparenţa acestor achiziţii.