10 jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale după confruntările de duminică, doi rămânând internaţi din cauza rănilor suferite, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea, conform Mediafax.
Într-o conferinţă de presă de luni, Florin Hulea a precizat că au fost proteste în 34 de judeţe şi Bucureşti, toate desfăşurându-se paşnic şi civilizat, mai puţin în Capitală. 8700 de oameni au protestat în toată ţara.
247 de persoane au fost sanţionate contravenţional după protestele violente de duminică din Bucureşti, iar alţi 36 de protestatari sunt vizaţi în anchete de natură penală.
„Nu s-a instituit o celulă de criză la nivelul MAI, aşa cum s-a speculat în presă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului.
„Rolul jandarmilor a fost înţeles în toate judeţele. Jandarmii au intervenit numai când persoane şi jandarmi au fost agresaţi şi răniţi”, a spus oficialul, adăugând că pompierii au fost atacaţi cu pietere, maşinile lor fiind avariate.
Florin Hulea a declarat că aceste incidente trebuie să înceteze.
Acesta a subliniat că la manifestari nu s-au folosit gloanţe de cauciuc.
Totodată, el a solicitat că cei paşnici să se delimiteze de acte de violenţă, de grupuri de agresori şi să semnaleze prezenţa lor, să nu se solidarizeze cu cei violenţi şi să evite deplasarea alături de aceştia.