Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Ploieşti, Adrian Oancea, a declarat, duminică seară, că s-a întocmit dosar penal pentru suporterul intrat pe teren la meciul cu Steaua şi că atât organizatorul cât şi firma de pază au primit sancţiuni financiare, transmite corespondentul Mediafax.
„Din cauza violenţelor care au avut loc pe stadion la partida Petrolul – Steaua, s-a luat decizia suspendării jocului. Jandarmeria a luat următoarele măsuri: pentru persoana care a intrat pe suprafaţa de joc s-a luat măsura întocmirii dosarului penal pentru lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului Ploieşti. De asemenea s-a luat măsura sancţionării organizatorului cu amendă de la 5.000 la 50.000 de lei şi s-a luat măsura sancţionării firmei de pază pentru nerespectarea planului de acţiune cu o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei. Vor continua cercetările”, a spus Oancea.
Clubul Petrolul Ploieşti riscă patru etape de suspendare după incidentele de la meciul cu Steaua, iar steliştii Răzvan Stanca şi Novak Martinovici câte şase etape, conform regulamentului, au declarat pentru Mediafax, surse din cadrul LPF.
Martinovici şi Stanca riscă maxim şase etape de suspendare pentru lovire, pentru că ei nu s-au apărat, deşi ar putea fi încadraţi la autoapărare, însă ei fug spre fan şi îl lovesc. „În mod normal ar primi pe la trei etape. Petrolul riscă maxim patru etape de suspenadre şi pierderea prin forfait, conform articolului 83, punctul 1, liniatul C privind neasigurarea protecţiei pentru jucători şi oficiali. Amenda este de minin 100.000 de lei şi poate ajunge până la un milion”, au menţionat sursele citate.
Pentru aruncarea petardei şi lovitură, se dau câte patru etape de suspendare, „dar se ia sancţiunea cea mai grea, câte patru etape, la care se poate adăuga un spor de jumătate, adică două etape, dar fără a depăşi acel număr de două etape”, conform surselor LPF.
Fundaşul echipei Steaua, George Galamaz, a fost adus cu ambulanţa de la Ploieşti la Spitalul Militar din Capitală, după ce a fost lovit de un suporter la meciul cu Petrolul, din etapa a XII-a a Ligii I.
După sosirea ambulanţei cu Galamaz, la spital au sosit şi preşedintele CA al FC Steaua Valeriu Argăseală şi managerul echipei Petrolul Ploieşti, Renzo Rossi.
Narcis Răducan a declarat, la Sport.ro, că fundaşul George Galamaz, lovit de un suporter la meciul cu Petrolul Ploieşti, are probleme cu auzul şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale.
Fundaşul echipei Steaua, George Galamaz, a fost diagnosticat cu o fractură de os zigomatic după un prim consult, în urma pumnului primit de la un suporter ploieştean intrat pe teren la meciul cu Petrolul. După ce l-a lovit pe Galamaz, suporterul l-a şi scuipat pe fundaşul stelist.
Jucătorii lui Ilie Stan au intervenit pentru a-l opri pe fanul ploieştean, Martinovici fiind cel care l-a doborât. Fundaşul sârb şi portarul Răzvan Stan l-au lovit pe fanul ploieştean şi au primit cartonaş roşu din partea arbitrului Robert Dumitru.
Incidentele au continuat după ce Mihai Costea a transformat penaltiul iar suporterii ploieşteni au început să arunce cu torţe în teren. Una dintre aceste torţe l-au lovit pe portarul Ciprian Tătăruşanu, moment în care arbitrul Dumitru a întrerupt pentru zece minute meciul.
Observatorul partidei, Paul Cazan, a decis ulterior suspendarea partidei.
Patru suporteri din sectorul rezervat galeriei Petrolul au fost ridicaţi de poliţie în urma incidentelor survenite.