Cu toate ca CFR SA executa periodic revizii si lucrari de restabilire a liniilor, instalatiilor exterioare si a constructiilor aflate in incinta statiilor de cale ferata sau in linia curenta, compania nu poate elimina furturile si devastarile de bunuri ale caii ferate. Numai in luna ianuarie a acestui an, valoarea pagubelor centralizate s-a ridicat la 360.999 lei noi.
Anul trecut, societatea feroviara a inregistrat un numar mare de sustrageri de elemente ale infrastructurii feroviare (publice si private) de catre persoane straine caii ferate, ramase, in majoritatea cazurilor, neidentificate. Valoarea totala a pagubelor inregistrate in anul 2005, ca urmare a sustragerilor si a distrugerilor, este de aproximativ 51,8 miliarde lei.
Cine mai apara calea ferata?
Elementele de interes pentru hoti incep de la materialul marunt de cale – suruburi, tirfoane, placi de prindere -, continua cu traverse de lemn, sine, contrasine, eclise metalice, ajungand pana la elemente de siguranta a traficului feroviar cum ar fi unitati luminoase corespunzatoare semnalelor de circulatie si manevra, capace de pichete cu echipament si aparataj, cabluri de semnalizare si telecomunicatii. Asa cum ne spunea, nu de mult, un sef de statie: „Doar Dumnezeu ne mai apara de o catastrofa”.
Cele mai afectate regionale feroviare au fost Bucuresti, Timisoara, Iasi, Constanta si Cluj. Furturile de la calea ferata au fost facute atat din depozitele situate de-a lungul caii, de pe liniile inchise circulatiei materialului rulant, cat si de pe liniile deschise circulatiei si manevrei trenurilor, fapt care constituie un evident pericol pentru siguranta circulatiei. Un mare numar de deranjamente la instalatiile speciale de siguranta a circulatiei si de conducere operativa a traficului feroviar, cat si importante intarzieri de trenuri au avut drept cauza actiunile de aruncare a fierului vechi din vagoane, in zona caii ferate, de catre persoane straine, ramase inca necunoscute, in majoritate rromi. Cu toate ca aruncarea bucatilor de fier vechi din vagoane conduce la deteriorarea elementelor exterioare ale instalatiilor de semnalizare, centralizare si blocare, ca si a celor fixe, pentru tractiunea electrica, hotilor putin le pasa. Importanta pentru ei este captura. Nu conteaza ca sustragerea materialelor de la calea ferata pune in pericol siguranta circulatiei feroviare si creeaza perturbatii majore in circulatia trenurilor!
In prezent, toate cazurile de furt de pe lina ferata sunt raportate atat posturilor de politie TF din aria producerii deteriorarilor, cat si Directiei Politie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Politiei, de catre Revizoratul General de Siguranta a Circulatiei din cadrul CFR SA.
Propuneri de descurajare a hotilor
CFR SA a luat masuri pentru securizarea instalatiilor de siguranta si descurajare a furturilor, avansand o serie de propuneri pentru solutionarea fenomenelor infractionale care au implicatii majore asupra sigurantei traficului feroviar. Respectivele initiative au in vedere: introducerea unor reglementari mai stricte in privinta autorizarii societatilor comer-ciale care au ca domeniu de activitate achizitionarea de fier vechi; eliminarea posibilitatilor de valorificare a fierului vechi si a altor componente care apartin caii ferate; efectuarea de controale mult mai severe de catre organele abilitate, urmate de aplicarea unor amenzi usturatoare contravenientilor.
Cu toate ca furturile masive de la calea ferata nu au aparut de curand, ci sunt semnalate inca de acum 10 ani, nici unul dintre administratorii implicati in rezolvarea acestui adevarat fenomen in masa nu a reusit sa stavileasca avantul hotilor. Infractorii sunt bine organizati, in veritabile retele mafiote. Ei cunosc cu precizie materialul rulant aflat in zona, programul dupa care circula garniturile cu fier vechi si chiar data si ora la care se vor face controalele si raziile. In cazul in care vreunul dintre hoti este prins, invariabil acesta nu are buletin si, chiar daca l-ar avea, este minor si scapa usor. Adevaratii „nasi” ai afacerii sunt invaluiti in ceata si nu s-a ajuns niciodata la ei.