Senatorul PDL Iulian Urban a depus la Senat un proiect de modificare a Codului Penal în vederea pedepsirii mai drastice a pedofililor şi propune chiar pedeapsa cu moartea pentru persoanele care violează un minor sub vârsta de zece ani şi care moare sau se sinucide ca urmare a faptei, potrivit Mediafax.
Astfel, potrivit expunerii de motive, proiectul este depus având în vedere recentul caz prezentat în media privind fata de 10 ani care a fost violată şi ucisă la Jimbolia.
„Luând în calcul gravitatea unor asemene fapte, cu raportare la vârsta fragedă a victimei precum şi la comportamentul deviant al unui asemenea individ, apreciind totodată că asemenea fapte nu ajung să fie sancţionate pe măsură în condiţiile actualului regim sancţionator„, Urban propune modificarea articolului 198 din Codul penal privind actul sexual cu un minor, în sensul introducerii pedeapsei cu moartea pentru „fapta individului care întreţine un act sexual cu un minor în vârstă de până la 10 ani, faptă care duce la moartea sau sinuciderea victimei”.
De notat că pedeapsa cu moartea este interzisă în România de Constituţie prin articolul 22, aliniatul 3, lucru ce pune serioase probleme asupra constituţionalităţii iniţiativei senatorului PDL. Astfel, pentru legea fundamentală română interzicerea pedepsei cu moartea este văzută ca o garanţie pentru apărarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. De asemenea, Constituţia a prevăzut la capitolul despre limita revizuirii că acest pasaj despre dreptul la viaţă şi inclusiv despre interzicerea pedepsei cu moartea nu poate fi eliminat. „
Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii. De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora”, spune Constituţia la articolul 152.