Un cetăţean italian a fost reţinut astăzi de procurorii români pentru că distribuia pornografie infantilă printr-o reţea de socializare.
Astfel, cetăţeanul italian Ghelardini Paolo de 66 de ani a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru 24 de ore a sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prev. de art. 51 din Legea 161/2003.
În fapt, se reţine că, în perioada aprilie – iunie 2010, utilizând o reţea de socializare, învinuitul a postat pe pagina proprie mai multe materiale pornografice cu minori. Din cercetări a mai rezultat că învinuitul a descărcat fişiere conţinând materiale pornografice cu minori, a răspândit şi a transmis în mediul online aceste materiale către persoane interesate.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat percheziţii domiciliare în municipiul Constanţa, la două imobile în care s-a desfăşurat activitatea infracţională.