13.2 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialItalia, invitata de onoare la Gaudeamus 2011

Italia, invitata de onoare la Gaudeamus 2011

Mâine, 23 noiembrie, începe cea de-a 18-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus ­- Carte de învăţătură, găzduit de Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

În această ediţie sunt programate peste 650 de lansări, prezentări de carte, dezbateri şi mese rotunde organizate de cei 400 de expozanţi, un maraton de noutăţi editoriale şi de eve-nimente culturale pentru cele cinci zile de târg. Tichetul de intrare costă 4 lei, iar un abo-nament pe toate zilele 10 lei. Târgul va fi deschis în fiecare zi între orele 10.00 şi 20.00.

În contextul aniversării a 150 de ani de la unirea provinciilor italiene într-un singur stat (1861-2011), Gaudeamus sărbătoreşte limba şi cultura italiană la Bucureşti. Vor fi 34 de edituri italiene, alături de preşedintele de onoare al târgului, Luciano de Crescenzo, personalitate plurivalentă a culturii italiene actuale, scri-itor, actor şi regizor de film.

Noutăţile ediţiei

La categoria surprize se numără şi alţi invitaţi străini, precum Franţa, Belgia, Anglia, Elveţia, Finlanda, Bulgaria, Slovacia sau Cipru, cu secţiuni tradiţionale şi proiecte noi, de la expoziţii de fotografie la abordări actuale ale actului cititului.

Totodată, o primă reţea socială de citit din ţară, proiect intitulat Booktopia, va fi lansată tot în cadrul Gaudeamus. Iniţiatorii îşi doresc să democratizeze dis-cursul despre carte folosind în acest sens o platformă de expri-mare tuturor cititorilor pasio-naţi, prin care se poate realiza o nouă reţea de prieteni, o biblio-tecă vie şi o nouă comunitate de opinie. Cărţilor digitale li se va acorda un segment special la cele mai importante standuri, e-bookurile fiind accesibile prin intermediul dispozitivelor puse la dispoziţie de elefant.ro.

Vedetele autohtone, la scenă deschisă

Dacă în urmă cu peste 50 de ani cel care împrumuta o carte de-a lui Cioran risca să-şi piardă libertatea, astăzi se lansează volume inedite de acelaşi autor, precum „Despre Franţa”, „În-dreptar pătimaş II”, la editura Humanitas. Vor fi oferite poveşti ale elitelor intelectuale româ-neşti din  interbelic şi până în anii comunismului (Lucian Boia), portrete născute din întâlnirile „faţă către faţă” ale lui Andrei Pleşu, jurnalul lui Dan C. Mihăilescu la Athos, răspunsul polemic dat de Neagu Djuvara criticilor săi, un „vis chimeric” povestit de Cărtărescu, o „întâl-nire în jurul unei palme Zen” împreună cu Gabriel Liiceanu şi Gabriel Cercel, mărturia cuce-ritor de sinceră a Antoanetei Ralian, noi volume în seriile de autor Amos Oz („Odihna desăvârşită”, „Cum să lecuieşti un fanatic”), Herta Müller („Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică”) sau Eric-Emmanuel Schmitt („Pe când eram operă de artă”) sau o nouă serie de zece audiobookuri.

Reduceri la stand

Majoritatea reducerilor ajung la 15-20% la toate titlurile şi la promoţile speciale, anunţă Poli-rom, care a pregătit peste 200 de titluri la preţul de 9,99 lei. Un eveniment aniversar este dedicat traducerilor, grupate în colecţia „Biblioteca Polirom – 888 de ti-tluri”, în cadrul căruia se va lansa „Istanbul”, mult aşteptata carte memorialistică a lui Orhan Pamuk, „Intrigă matrimonială” de Jeffrey Eugenides, „Solar”, cel mai recent roman al lui Ian McEwan, sau noua traducere din Ilf şi Petrov şi multe altele.

Cinefilul Cristian Tudor Popescu va veni în postura de autor al studiului „Filmul surd în România mută. Politica şi propaganda în filmul românesc de ficţiune (1912-1989)”.

Criticul Valerian Sava va lansa o istorie subiectivă a tranziţiei filmice sub numele „Al Patrulea Val, restauraţia mediocră şi refondarea cinemaului româ-nesc”, primul volum, editura Paralela 45.  Un alt titlu pe aceeaşi  linie este „De la tovarăşul Ceauşescu la domnul Lăzărescu”, volum coordonat de Cristina Corciovescu şi Magda Mihăi-lescu. O carte eveniment va fi ediţia de print a microromanului „Litera din scrisoarea miste-rioasă”, singura carte de proză scrisă de regretatul Alex. Leo Şerban, la Polirom.

Adrian Vasilescu vine cu „Biletul de ieşire din criză”, volum apărut la Curtea Veche, editură unde a publicat şi Adrian Cioro-ianu cartea „Epoca de Aur a incertitudinii”.

Ficţiunea este la loc de cinste la editura Trei – cu volumele „Înainte să adorm” de S.J. Watson, „Pact cu diavolul” de Lars Kepler sau „Evanghelia după Iuda” de Adam Blake – şi la editura All cu „Sanctus”, al cărui autor, Simon Toyne, vine la târg pentru autografe. Lo-renzo Mattoti, autorul volu-mului „Stigmata”, va fi de asemenea prezent la Gaudea-mus pentru autografe, la stan-dul editurii Ambasadei Franţei, precum şi Pierre Assouline, autorul unui text din volumul „Noile Mitologii”, apărut la editura Art.

Gaudeamus este structurat pe şapte secţiuni: „Carte/multimedia”, „Bursa Educaţia”, „Salonul de Carte pentru Copii”, „Salonul de Inventică”, „Carte-film”, „Expoziţii” şi „Dunărea”.   Text Box:  

Cele mai citite

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...

Medic stomatolog condamnat la zece ani de închisoare pentru lipsire de libertate și agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelai

Un cutremur a zguduit lumea medicinei dentare după ce medicul Costin Iulian Berechet a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare. Berechet,...

Un taximetrist a fost bătut de doi clienți, care i-au furat mașina

Doi bărbați au fost arestați preventiv după ce, în urma unui conflict cu un șofer de taxi care a refuzat să îi transporte în...
Ultima oră
Pe aceeași temă