18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialIt's Indie Rock and Roll for him

It's Indie Rock and Roll for him

La mai putin de 24 de ore de la victoria triumfala care l-a adus in fruntea Partidului Conservator, David Cameron a trebuit sa treaca, ieri, primul sau test serios si sa dea piept cu inamicul numarul 1, Tony Blair, la sesiunea de intrebari adresate guvernului. Asteptata cu oarecare fervoare de media, confruntarea dintre cei doi grei tory si labour s-a ridicat la inaltime. A fost eleganta, cu umor, iar loviturile, de o parte si de alta, au fost intepatoare si bine tintite. Cameron nu a pierdut ocazia sa il acuze pe primul ministru ca este blocat in trecut si ca el, pe de alta parte, se concentreaza asupra viitorului. „Stiti ce inseamna, pentru ca odata ati reprezentat si dumneavoastra viitorul” – i s-a adresat Cameron primului ministru, in racnetele de incantare ale parlamentarilor conservatori.
Reprezinta, insa, David Cameron cu adevarat viitorul pentru conservatori si pentru Marea Britanie? La prima vedere, are tot ce-i trebuie pentru asta. Cameron este primul lider tory, dupa multi ani, care nu mai este ales din randurile clasei de mijloc. Pedigree-ul sau este cat se poate de tory. Provine dintr-o veche familie aristocrata, ba chiar este inrudit, pe departe, cu regina. Studiile le-a facut la Eton, cea mai exclusivista scoala din Regat, si la Oxford. Cu toate acestea, David Cameron este un aristocrat postmodern. La Oxford, a facut parte dintr-un club ultraselect, celebru pentru bautele grele si pentru consumul unor substante ilegale. Si astazi sustine ca prefera o pinta de bere unui pahar de sampanie si tigarile Marlboro Light unei havane. Muzica preferata – indie rock'n roll, formatia preferata – The Killers, albumul preferat – „The Queen is Dead” al celor de la The Smiths.
The Killers au o piesa intitulata chiar asa: „It's Indie Rock and Roll for me”. Pentru Cameron s-ar putea sa fi sosit vremea sa dea dovada de cat mai multa independenta. Deja a rupt-o cu mostenirea thatcherista. Viata politica a insulei este definita de modul in care partidele politice se plaseaza fata de o fraza rostita de Margaret Thatcher acum un sfert de veac: „There is no such thing as society. Only individuals”. Marti, Cameron a adus o corectie: Exista societate, a admis el, numai ca ea nu se confunda cu statul, asa cum fac laburistii. Cameron semnaleaza astfel o miscare spre centru a ideologiei tory care sa aduca, in sfarsit, partidul la putere. A doua schimbare clara adusa de noul lider este renuntarea la tema „ubi sunt…?”, atat de draga conservatorilor. „Iubesc aceasta tara pentru ceea ce este ea astazi, nu pentru ceea ce a fost” – a declarat Cameron, semnaland o impacare a conservatorilor cu modernitatea britanica. Pe plan social, Cameron doreste sa reia tema „conservatorism si compasiune” care l-a adus pe Bush la putere in 2000. Sa fi venit vremea neoconservatorilor la Londra?

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă