1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialIstoria tragică a echipajelor medicale aeriene

Istoria tragică a echipajelor medicale aeriene

Anul 2014 se încheie cu un nou accident aviatic în care salvatorii de vieți – medici și personal medical – devin victime. În ianuarie, pilotul Adrian Iovan și studenta la medicină Aura Ion și-au pierdut viața după ce un aparat de zbor ce se îndrepta spre Oradea, în condiții de vreme foarte proaste, s-a prăbușit în Munții Apuseni. 

Apuseni – ianuarie 2014

Celelalte persoane – medici specialiști – au fost rănite, dar au supraviețuit accidentului. La momentul respectiv incidentul a atras atenția prin intervenția întârziată a autorităților, care au localizat cu greu zona în care s-a prăbușit avionul. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății și fondator al SMURD, a susținut că autoritățile au facut tot ce s-a putut pentru a gasi cat mai repede aeronava prabusita in Apuseni. „SMURD este construit împreuna cu ISU. În orice situație de intervenție de urgență trebuie să înțelegem că sunt factori care pot sa îngreuneze. O analiză a situației se face de sus. Aș vrea să le mulțumesc celor care au intervenit pe jos. S-a facut tot posibilul. Au fost acolo și pompieri și polițiști și jandarmi și medici. Și pădurarii au răspuns la apel. Toată lumea a lucrat dupa niște informații care nu erau clare. Medicul Zamfir a dat mai mult niște infromații generale, nu coordonate”, a spus Raed Arafat.

Secretarul de stat în MAI Constantin Chiper a fost demis după incident. Premierul Victor Ponta a cerut înlocuirea directorului general și a directorului de operațiuni de la ROMATSA, precum și pe a directorului STS, Marcel Opriș. Seful IGSU, Ion Burlui, a demisionat, ca urmare a situației privind intervenția echipajelor de salvare la locul accidentului. Până la urmă, a demisionat și ministrul de interne, Radu Stroe. Ancheta este încă în curs cu privire la acest accident. 

Ciric, Iași – ianuarie 2006

În ianuarie 2006, un elicopter SMURD s-a prăbușit la Ciric, Iasi, și patru persoane au murit în urma accidentului produs în timpul unui zbor tehnic. Elicopterul s-a prăbușit la zece minute de la decolare și s-a soldat cu moartea pilotului, copilotului, doctorului și asistentei aflați la bordul aeronavei. O echipă formată din 15 specialiști de la MAI și Autoritatea Aeronautică a început atunci o investigație din care să rezulte cauzele accidentului. Ultima revizie tehnică a aparatului de zbor avusese loc cu trei luni în urma. La acel moment elicopterul, achiziționat în septembrie 2005 de MAI cu peste 4 milioane de euro, funcționa la prametri normali. 

Colibița, Munții Bârgăului – decembrie 2006

Tot în 2006, în luna decembrie de aceasta data, s-a produs un incident in care a fost implicat un alt elicopter SMURD. Aparatul de zbor a aterizat forțat lângă lacul de acumulare Colibița, din Munții Bârgăului. Nu au existat victime, însă doi dintre cei patru membri ai echpajului au suferit fracturi ale membrelor. Cel mai probabil cauza accidentului a fost ceața foarte densă. La operațiunea de recuperare a celor patru membri ai echipajului a luat parte și șeful SMURD, Raed Arafat.

Cojocna, Cluj – martie 2003

În martie 2003, un elicopter care aparținea Romgaz Medias și care efectua zboruri pentru SMURD s-a prăbușit în comuna Cojocna, din județul Cluj. Elicopterul, pilotat de Nicolae Marian, transportase la un spital din Budapesta un nou-nascut care trebuia să fie supus de urgență unei operații pe cord. Cele patru persoane aflate la bordul aparatului au murit în urma accidentului, produs din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Ca o concidență, în anul 2000, un elicopter similar s-a prăbușit în apropiere de Sighișoara. Elicopterul era pilotat tot de Nicolae Marian, însa atunci cele cinci persoane aflate în aeronava prăbușita au supraviețuit.

 

 

Cele mai citite

Noul lider al Siriei promite centralizarea armamentului sub controlul statului

Ahmed al-Shareh, noul lider al Siriei, a anunțat că toate armele din țară vor fi plasate sub controlul statului, marcând un pas semnificativ în...

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...
Ultima oră
Pe aceeași temă