Interviul, primit prin e-mail, este extrem de cuprinzător, şi adăugat la câteva recente interviuri la TV, cu mai multe personalităţi din domeniul meu, mă determină să reliefez marea asemănare între afirmaţiile istoricului şi biografia mea, legată de minciuna personalităţilor noastre, pe care ar trebui să le luăm ca modele. M-a surprins plăcut şi neplăcut recentul interviu la TV cu Cristian Mandeal, pe care l-am admirat întotdeauna ca dirijor, dar care nu reuşeşte să redea complet şi sincer realitatea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la Filarmonica George Enescu din Bucureşti. Chiar înaintea demiterii lui, am primit de la şeful sindicatului filarmonicii, Gabriel Gheorghe, materialul întocmit pentru demitere. Era bine făcut, cu intenţia evidentă a celor peste 84 de instrumentişti din orchetră să scape de el. Cristian Mandeal a fost şi la Bloomington, IN, unde, adus de o doamnă, a cărei tată compusese la Cluj, prin 1942, opera „Horia”, a dirijat fragmente din această lucrare şi unde nu a lăsat nici o impresie. Mi s-a spus de către studenţii pe care i-am avut că nu are arta kironomiei (în japoneză arta gestului) şi că are mari probleme de limbă. În SUA trebuie să fii perfect. Am aflat aceleaşi lucruri şi la Munchen, de la instrumentişti de origine română, ca Dorin Marc. Am locuit în Bloomington, IN, în campus, opt ani, timp în care a venit între alţii şi Iosif Sava. Nu a predat, cum a afirmat el ulterior în România Liberă. Am umblat disperaţi să adunăm studenţi subgraduaţi (nivel de liceu), să participe la un fel de prelegere ţinută de el. Eu, împreună cu Ştefan Teleman (pianist, elev a lui Dan Grigore, solist de-al meu în Indianapolis), am fost translatorii lui Iosif Sava. S-a întâmplat la fel cu mult înainte când Iosif Sava venea la Bayreuth. Acum, trecând prin Bucureşti, am văzut că i s-a făcut un bust. Este ridicol. Ne clădim istorie pe falsuri. Aş putea să continui cu zeci de alte exemple, inclusiv cu profesorul meu de dirijat, Petru Sbârcea, care a fost şi el în SUA, chiar în Bloomington, dar a cărui relatări nu corespund cu realitatea. Petru Sbârcea nu a dirijat niciodată în SUA. În 1974, a fost pur şi simplu în mai multe campusuri universitare şi filarmonici, timp de aproape 6 luni, pe cheltuiala Ambasadei SUA din Bucureşti. Este o metodă educaţională anglo-saxonă. Sper că nu se va solicita să i se facă o statuie. Sunt deseori întrebat dacă am fost implicat în viaţa comunităţii româneşti din SUA. Răspund sincer ca nu. Dimpotrivă. Ultima dată, fiind cu soţia în Michigan, ea a intrat în biserică la slujbă, iar eu am aşteptat afară. Istoricul Lucian Boia doreşte să transmită în lungul său interviu, că istoria Romaniei Moderne este una mult înapoiată, este falsă, este a unei naţiuni periferice a Europei.
