12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialIsraelul cere Franței să apere instituțiile evreiești

Israelul cere Franței să apere instituțiile evreiești

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a cerut Franţei să menţină un nivel sporit de securitate la sediile organizaţiilor şi instituţiilor evreieşti, relatează AFP.

"Premierul Netanyahu i-a cerut preşedintelui Franţei să menţină un nivel sporit de securitate la sediile instituţiilor evreieşti", au anunţat pentru AFP surse guvernamentale israeliene, după o conversaţie telefonică între premierul israelian şi preşedintele francez.

"Inimile nostre sunt alături de familiile victimelor. Israelul îi pune la dispoziţie Franţei tot ajutorul necesar", au afirmat aceste surse, citându-l pe Netanyahu.

Fraţii Chérif şi Said Kouachi – consideraţi autorii atacului comis miercuri la sediul revistei Cherlie Hebdo – au murit vineri seară în confruntările cu forţele de ordine franceze la sediul unei tipografii din localitatea Dammartin-en-Goële. Un bărbat care era ţinut ostatic a scăpat cu viaţă, afirmând că s-a ascuns într-un dulap. Islamistul Chérif Kouachi a sunat la postul BFMTV înainte de intervenţia forţelor de elită franceze şi a declarat că făcea parte din organizaţia teroristă Al-Qaida în Peninsula Arabia. La rândul său, Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de la un magazin evreiesc din Paris şi presupusul criminal al poliţistei omorâte în zona Montrouge din Paris a declarat că s-a sincronizat cu autorii atacului contra revistei Charlie Hebdo şi că făcea parte din grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria. Amedy Coulibaly, un islamist în vârstă de 32 de ani, a fost omorât în intervenţia forţelor de ordine la un magazin evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului). Există informaţii contradictorii privind situaţia celor patru ostatici de la magazinul evreiesc: potrivit unor surse, cei patru sunt grav răniţi; alte surse spun că au fost omorâţi.

Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, fiind revendicat de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Publicaţia Charlie Hebdo primise o serie de ameninţări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed. Grupul terorist Stat Islamic a revendicat atentatul.

Cele mai citite

Sergio Perez părăsește Red Bull! Liam Lawson, înlocuitorul mexicanului în sezonul viitor

După un sezon dezamăgitor, despărțirea dintre Red Bull și Sergio Perez a fost oficializată, iar echipa a confirmat că Liam Lawson va ocupa locul...

Românii care cumpără online pentru Crăciun alocă până la 1.000 de lei: Produse tradiționale în topul preferințelor

În acest an, românii care aleg să își facă cumpărăturile pentru masa de Crăciun online au un buget mediu de până la 1.000 de...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă